În termen de două luni, Administraţia Naţională Apele Române trebuie să își găsească un nou sediu, pentru că atunci expiră și contractul de închiriere de 54.000 de euro pentru sediul din centrul Bucureștiului, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu, la Digi24. Această chirie reprezintă „de fapt o imagine a unei risipe mai largi în această autoritate,” dar și „o sfidare”, a precizat ministra. Ministra Diana Buzoianu a declarat că reprezentanții ANAR vor fi chemați la minister săptămâna aceasta pentru a-i grăbi să găsească un nou sediu. „Le-am dat adresă să găsească cât mai rapid (n.r. un nou sediu). Dacă nu vor reveni cu o propunere, săptămâna aceasta va trebui să îi chem inclusiv la minister pentru a avea o discuție și pentru a-i grăbi în a găsi un sediu. Este evident că acest sediu nu este un sediu care poate să fie justificat. Nu au nevoie de un astfel de sediu în mijlocul Bucureștiului, ultracentral, care, sigur, probabil că este un sediu foarte frumos, dar este un sediu care nu poate să fie justificat. Ne uităm zilele acestea pe bugete, la rectificări și primim niște sume, rectificări din partea inclusiv ANAR, care ne spune că are nevoie de bani pentru asta, pentru asta, pentru cealaltă. Când tu dai 54.000 euro pe lună pentru sedii, e bizar să zici că nu ai bani pentru lucruri esențiale de care cu adevărat ai nevoie,” a declarat Buzoianu. Contractul de închiriere de 54.000 de euro pentru sediul din centrul Bucureștiului, a precizat ministra. „Păi trebuie mai întâi să găsească o ofertă, dar eu sunt convinsă că pot găsi. Eu le-am dat adresă de urgență. Până la finalizarea contractului care mai are, cred, două luni. Contractul acesta care a fost prelungit mai are două luni. Mi se pare un termen rezonabil să găsească în acest termen și contractul și să semneze un nou sediu,” a adăugat Buzoianu. Această chirie de 54.000 de euro reprezintă „de fapt o imagine a unei risipe mai largi în această autoritate,” spune ministra. „Mi-au scris foarte mulți dezvoltatori imobiliari și foarte multe persoane care caută astfel de sedii, inclusiv firme private care au astfel de chirii, și mi-au spus că această cifră este colosală pentru orice standard și că nu este justificată în niciun fel. Deci, problema este că este de fapt o imagine a unei risipe mai largi în această autoritate. Pentru că tu, repet, în momentul în care ai pierdut 350 de milioane de euro pentru că nu ai fost capabil să accesezi fonduri europene, dar ai 54.000 euro să dai în fiecare lună, să-i arunci pe fereastră, pentru a sta tu într-un sediu frumos, ultracentral, e un pic o sfidare,” a adăugat Buzoianu.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.