Bănuit de încălcarea ordinului de protecție, un tânăr din Neamț a fost reținut de polițiști
Inapoi

Bănuit de încălcarea ordinului de protecție, un tânăr din Neamț a fost reținut de polițiști

Postat cu 20 ore în urmă

Update cu 19 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Actualitate
Bănuit de încălcarea ordinului de protecție, un tânăr în vârstă de 20 de ani din Trifești, județul Neamț, a fost reținut de polițiști și introdus în arestul IPJ Neamț. Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, la data de 5 august 2025, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați că un tânăr de 20 de ani, din comuna Trifești, ar fi încălcat prevederile unui ordin de protecție și s-ar fi apropiat de persoana protejată, deși avea interdicție. „În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Victorie muncită pentru CSM Ceahlăul. Ce au declarat artizanii ei

Victorie muncită şi foarte importantă pentru CSM Ceahlăul în meciul disputat marţi, 5 august, în deplasare împotriva celor de la Poli Iaşi. Soarta celor trei puncte a fost decisă în minutul 64 când Carl Davordzie a înscris după o pasă foarte bună a lui Patrick Petre. Această victorie cu 1-0 pică foarte bine pentru elevii lui Marco Veronese nu doar din perspectiva unui debut cu dreptul în noul sezon competiţional, .

Actualitate

Primarul a pus gând rău „toloacelor” din oraş

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Adrian Niţă, a declarat război terenurilor în paragină din cartierele oraşului. Edilul e hotărât să clarifice situaţia acestor ternuri pline de gropi şi nori şi să le transforme fie în parcări, fie în locuri de joacă sau de relaxare. „În spatele blocurilor din multe cartiere ale orașului nostru, se ascund terenuri uitate de timp și ignorate de fostele administrații. Nici locuri de joacă pentru copii, nici .

Actualitate

Activităţi preventive ale poliţiştilor, la Roman

Poliţiştii nemţeni au desfăşurat, recent, o serie de activităţi preventive în Roman. „La data de 5 august, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, Biroului Rutier Roman și Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității Neamț au desfășurat o activitate preventivă, în cadrul Centrului Școlar pentru educație incluzivă Roman. La activitate au participat copiii acestui centru dar și aparținători și participanți la Școala de Vară. Activitatea face parte din Planul Național .

Actualitate

Concurenții de la Mireasa sezonul 12: doi tineri din Neamț și-au pus destinul în mâinile iubirii televizate

Concurenții de la Mireasa sezonul 12, printre aceștia se numără și doi tineri cu rădăcini nemțene: Lavinia Ilieș, originară din Târgu Neamț, și Ion Bârsanu, din Piatra-Neamț. Lavinia Ilieș are 25 de ani și, deși în prezent locuiește în Cluj, nu a uitat locurile natale din Târgu Neamț. Ea este una dintre cele 10 concurente care au pășit în casa „Mireasa” cu gândul la dragostea adevărată. Lavinia este zodia Balanță, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din neamt

-
-

07:20

Victorie muncită pentru CSM Ceahlăul. Ce au declarat artizanii ei

Victorie muncită şi foarte importantă pentru CSM Ceahlăul în meciul disputat marţi, 5 august, în deplasare împotriva celor de la Poli Iaşi. Soarta celor trei puncte a fost decisă în minutul 64 când Carl Davordzie a înscris după o pasă foarte bună a lui Patrick Petre. Această victorie cu 1-0 pică foarte bine pentru elevii lui Marco Veronese nu doar din perspectiva unui debut cu dreptul în noul sezon competiţional,
Image Description

19:47

Primarul a pus gând rău „toloacelor” din oraş

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Adrian Niţă, a declarat război terenurilor în paragină din cartierele oraşului. Edilul e hotărât să clarifice situaţia acestor ternuri pline de gropi şi nori şi să le transforme fie în parcări, fie în locuri de joacă sau de relaxare. „În spatele blocurilor din multe cartiere ale orașului nostru, se ascund terenuri uitate de timp și ignorate de fostele administrații. Nici locuri de joacă pentru copii, nici
Image Description

18:58

Activităţi preventive ale poliţiştilor, la Roman

Poliţiştii nemţeni au desfăşurat, recent, o serie de activităţi preventive în Roman. „La data de 5 august, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, Biroului Rutier Roman și Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității Neamț au desfășurat o activitate preventivă, în cadrul Centrului Școlar pentru educație incluzivă Roman. La activitate au participat copiii acestui centru dar și aparținători și participanți la Școala de Vară. Activitatea face parte din Planul Național
Image Description

18:57

Concurenții de la Mireasa sezonul 12: doi tineri din Neamț și-au pus destinul în mâinile iubirii televizate

Concurenții de la Mireasa sezonul 12, printre aceștia se numără și doi tineri cu rădăcini nemțene: Lavinia Ilieș, originară din Târgu Neamț, și Ion Bârsanu, din Piatra-Neamț. Lavinia Ilieș are 25 de ani și, deși în prezent locuiește în Cluj, nu a uitat locurile natale din Târgu Neamț. Ea este una dintre cele 10 concurente care au pășit în casa „Mireasa” cu gândul la dragostea adevărată. Lavinia este zodia Balanță,
Image Description

17:34

Lanțul ar putea să dispară din curțile românilor: amenzi uriașe și chiar închisoare pentru proprietari

Lanțul ar putea să dispară din curțile românilor, potrivit unei inițiative legislative aflate în dezbatere în Parlament, care interzice ținerea câinilor legați și impune condiții clare de îngrijire a acestora. Proiectul prevede sancțiuni dure pentru nerespectarea noilor reglementări, inclusiv amenzi și, în cazuri de recidivă, chiar închisoare. Noua propunere legislativă urmărește să elimine complet practica de a ține câinii în lanț, considerată abuzivă și incompatibilă cu bunăstarea animalelor. Legea obligă
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:08

- Gorj - Pacienții cu afecțiuni cronice se pot prezenta direct la medicul de specialitate din ambulatoriu fără bilet de trimitere

Pacienții cu afecțiuni cronice care sunt înregistrați în anumite programe naționale de sănătate se pot prezenta direct la medicul de specialitate din ambulatoriu fără bilet de trimitere de la medicul de familie, prevede un ordin comun semnat de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan. „Împreună cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dr. Horațiu Moldovan, am semnat un ordin comun care
Image Description

08:04

- Externe - Un soldat american a fost arestat pentru spionaj. El ar fi încercat să furnizeze Rusiei un card cu informații despre tancul M1A2 Abrams

Un soldat al armatei americane a fost arestat miercuri pentru că a încercat să furnizeze Rusiei informaţii clasificate despre principalul tanc de luptă american, M1A2 Abrams, a anunţat Departamentul american al Justiţiei. Taylor Adam Lee, în vârstă de 22 de ani, din El Paso, Texas, este acuzat de încercarea de a transmite informaţii despre apărarea naţională unui adversar străin, a declarat Departamentul Justiţiei într-un comunicat. „Taylor Lee ar fi încercat
Image Description

08:01

- Botosani - Alertă! O fetiță de 14 ani din Botoșani este dispărută. Maria a plecat după o ceartă cu sora sa mai mare

O fetiță de 14 ani din județul Botoșani a dispărut în noaptea de miercuri spre joi, iar părinții acesteia au cerut sprijinul Poliției pentru găsirea ei. Fata se numește Maria Romina Iacob și este din localitatea Sulița. Ea a plecat de acasă după o ceartă cu sora sa mai mare. „Minora Iacob Romina Maria, în varsta de 14 ani, locuiește in sat Sulița împreună cu părinții și sora sa mai
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
neamt WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul neamt
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete