Lucruri care îți ruinează somnul pot fi chiar în dormitorul tău, fără ca tu să le conștientizezi. De la oglinzi greșit amplasate, până la dezordine sau lumânări parfumate, specialiștii atrag atenția asupra obiceiurilor care ne sabotează somnul, sănătatea mentală și chiar relațiile de cuplu. De ce pot ruina somnul:Deși par estetice, oglinzile care reflectă patul induc o stare de alertă inconștientă și pot fragmenta somnul. Feng shui susține că astfel de oglinzi amplifică anxietatea. Efecte negative: Soluție:Evita oglinzile orientate spre pat. Dacă păstrezi o oglindă, așaz-o într-un unghi care nu îți afectează câmpul vizual din pat. De ce sunt nocive:Lumina albastră emisă de ecrane scade melatonina și afectează ritmul circadian, întârziind adormirea. Efecte: Soluție:Scoate televizorul din dormitor. Înlocuiește telefonul cu o carte sau o rutină de relaxare cu 30-60 min. înainte de culcare. De ce pot deveni periculoase:Unele plante eliberează CO₂ noaptea, cresc umiditatea sau adăpostesc mucegai și alergeni. Efecte: Soluție:Alege plante potrivite pentru dormitor, precum aloe vera, lavandă sau sansevieria. Evită plantele mari sau greu de întreținut. De ce e dăunătoare:Dezordinea induce o stare de agitație mentală care afectează subconștientul și calitatea somnului. Efecte: Soluție:Menține camera aerisită și simplă. Fii organizat: coș pentru haine, cutii ascunse, mobilier funcțional. De ce sunt nocive:Dormitorul trebuie să fie spațiu de odihnă, nu de lucru. Laptopurile sau agendele aduc stresul profesional în intimitatea personală. Efecte: Soluție:Separă clar spațiul de lucru de cel de somn. Creează un decor relaxant, dedicat odihnei și reconectării. De ce trebuie evitate:Conțin compuși chimici precum toluenul și formaldehida, care pot afecta sistemul respirator și endocrin. Efecte:
Piatra Fest 2025 debutează cu un eveniment de tradiție pentru comunitatea pietreană: Gala Generațiilor. Punctul central al primei părți a Galei va fi premierea celor 175 de cupluri care aniversează 50 de ani de căsnicie. Ceremonia se va desfășura pe scena din Piața Ștefan cel Mare, începând cu ora 18:00, în prezența primarului Municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță. Acesta le va oferi personal cuplurilor premiate diplome și flori. Între momentele de
.
CSM Ceahlăul U17 a câștigat Seria 1 a Campionatului Național. Formația pietreană a jucat 27 de meciuri în sezonul competițional 2024-2025, înregistrând 22 de victorii, 3 remize și două insuccese. CSM Ceahlăul U17 a avut un golaveraj de 118 goluri marcate și 30 primite. “Fotografia cu trofeul ajuns la Piatra Neamț îi prezintă pe doi dintre tinerii jucători care acum pot face pasul spre echipa mare: Matei Romanescu și Denis
.
Acoperișul este partea casei cea mai expusă influențelor meteorologice nefavorabile, cum ar fi zăpada, ploaia, grindina, vânturile puternice și radiația UV directă. Dacă fiecare strat al acoperișului nu este realizat corect, vor apărea probleme precum infiltrațiile, a căror rezolvare costă o avere. Prin urmare, în continuare, explorăm cum puteți preveni problemele cu acoperișul și ce rol au în acest sens tinichigiii? La realizarea acoperișului participă diverși meșteri. Dulgherii și tâmplarii
.
Cererea în căsătorie este cel mai important moment din istoria unui cuplu. Pentru bărbat, implică mult efort de imaginație, iar pentru femeie, și mai multă emoție. Pentru că în clipa aceea nu este vorba doar despre un inel, ci de momentul în care decideți să fiți împreună pentru totdeauna. Și cum întrebarea „Vrei să fii soția mea?” merită o poveste pe măsură, poate vrei ceva mai mult decât clasica propunere
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.