Remus Ștefureac este un fost țucălar (consilier) al lui George Maior, director al SRI în perioada 2006-2015. După plecarea lui Maior de la SRI, Ștefureac şi-a înlocuit epoleţii cu gradul de acoperit, trecând în civilie ca patron şi fondator al Companiei de cercetare sociologică INSCOP, companie care îşi inventează ţinte pentru a avea acces la banul public. Când în portofelul lui Remus Ștefureac nu curge ceva substanţial din sondaje, atunci pică ceva mărunţiş din funcţia de lector universitar la SNSPA, acel bordel politic al României, unde se învaţă pe dezbrăcatelea. Cu acest SNSPA ar trebui să înceapă lista de reduceri a lui Bolojan. Un recent sondaj de opinie, realizat şi publicat de INSCOP, şi comentat public de Ștefureac, ne dezvăluie ce consideră acesta de neconceput, anume că 66,2% dintre români cred acum că „Nicolae Ceauşescu a fost un lider bun”. Pe acest fond, Ștefureac a lansat mişcarea „Combaterea nostalgiei comunismului”, cu care vrea să ne ocupe timpul, pentru a nu ne mai gândi la reformele lui Bolojan. Puțin a lipsit ca Ștefureac să nu se urce pe pereţi de indignare că românii pot fi nostalgici. Bineînţeles că acesta s-a simţit obligat să ne ofere explicaţii privind rezultatele sondajului, explicaţii care s-au limitat doar la clişee, precum existenta mişcărilor extremiste interne şi a interferențelor războiului hibrid rusesc. Cu aceste explicaţii, Remus Ștefureac nu a reuşit decât să ne convingă că nu are dileme, ci doar certitudini, şi că executarea sondajului pe o temă marginală a fost o diversiune premeditată, cu scopul de a mai obţine nişte finanţări pentru preocupările sale. Concluziile sondajului au fost fructificate din plin şi de o cercetare sociologică executată de „Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului” (IICC), altă sinecură din subordinea guvernului. Acest institut a fost creat pentru tăietorii de frunze, la care colaborează şi Remus Ștefureac, marele adversar al comunismului inexistent în România. După sondaj, Ștefureac a lansat în spațiul public o avalanşă de consideraţiuni şi concluzii, care ne-au determinat să bănuim că acesta nu a mai rămas cu toate ţiglele pe casă după vântoasele evenimentelor care s-au derulat în ultima vreme. Se dovedeşte că diversiunea cu sondajul lui Ștefureac a căzut manuşă pentru I.I.C.C., care tocmai era vizat de premierul Bolojan pentru o comasare sau o desfiinţare salutară. Prin studiul de cercetare al IICC, Ștefureac ne dezvăluie existența în percepţia populaţiei a unei „nostalgii colective a comunismului”. Aici se dovedeşte şi marea eroare a lui Ștefureac, care confundă intenţionat percepţia românilor despre Ceauşescu, cu percepţia lor despre comunism. În România, PCR a dispărut de jure la 22 decembrie 1989. În ziua de 17 ianuarie 1990, printr-un comunicat al CFSN, s-a consemnat faptul că PCR s-a exclus de la sine din viaţa politică a ţării şi că de la această dată, PCR nu mai există oficial în România, fără ca aceasta să fie rezultatul unor influenţe ruseşti, ci doar al voinței populare. În anul 2004, România aderă la NATO, iar în 2007 aderă la UE, evenimente susţinute de peste 80% dintre români, ruşii criticând doar apropierea NATO de graniţele lor. Nici sondajul lui Ștefureac, dar nici el personal, nu ne explică cauzele profunde ale „nostalgiei comunismului”. În schimb promite că pe bani buni de la buget, va porni o campanie anti-comunistă în România, pentru a se afla în treabă. Realitatea este că lehamitea românilor faţă de actualii lideri ai României s-a manifestat prin exprimarea convingerii că până şi Ceauşescu a fost un lider mai bun. Remus Ștefureac crede că şi noi suntem la fel de surprinşi de rezultatele sondajului său de opinie, tocmai acum când îl ascultăm pe Ilie Bolojan, seară de seară, când citeşte lista interminabilă a măsurilor de austeritate necesare „însănătoşirii” economiei româneşti. De abia „lista lui Bolojan” ne surprinde. Dacă Ștefureac ar face un sondaj de opinie, întrebându-ne ce credem noi despre „lista lui Bolojan”, ar fi şi el surprins de răspunsurile noastre şi ar propune realizarea unui muzeu al măsurilor năzdravane propuse de acesta. Remus Ștefureac mai are o nedumerire, care crede că ne-o poate transfera şi nouă. Nu-şi poate explica de ce un sondaj realizat în 2014 scotea în evidenţă că doar 45% dintre români mai credeau că regimul comunist a reprezentat un lucru bun pentru România, și de ce în 2024, procentul a crescut la 56%. După părerea lui, românii din 2014 gândeau mai sănătos. Acesta crede că după 2014 românii au intrat în morișca propagandei ruse, de glorificare a comunismului. Comunism pe care nici ruşii nu mai dau multe parale, considerându-l a fi o ideologie depăşită, fiind înlocuit cu autocraţia. Dacă Ștefureac ar lua în calcul câte guvernări liberale catastrofale s-au perindat până astăzi pe la Palatul Victoria (cu sprijin PSD bineînţeles), acesta ar găsi adevărata cauză a creşterii procentului la 56%. Intenţiile lui Ștefureac de a ne prosti sunt evidente, atunci când maschează cauzele interne după cortina unor false cauze externe, vizând nu ştiu ce ingerinţe rusești, considerând că românii sunt incapabili de a avea păreri proprii. Remus Ștefureac, ca şi Vladimir Tismăneanu, fac parte din pleiada de căutători de noduri în papură, pentru a supravieţui, în timp ce de problemele reale ale României şi ale românilor sunt ignorate, ca fiind neproductive pentru ei. Mulţi români, care au apucat la maturitate perioada comunistă, îl urau în decembrie 1989 pe Ceauşescu, asimilându-l cu comunismul. Ulterior, împuşcarea sa a fost catalogată ca şi crimă de către majoritatea românilor. După 1990 au intervenit în viaţa românilor o pleiadă de guvernanţi, care au gestionat economia României atât de prost, că astăzi 66,2% dintre români consideră că „Ceauşescu a fost un lider bun”. Asta nu a putut s-o înţeleagă Ștefureac şi acum vrea să ne convingă că la mijloc a fost vorba doar de un război hibrid al ruşilor. Cât de mult seamănă aici Remus Ștefureac cu Petre Roman, când acesta a dat semnalul cu „mormanul de fiare vechi”. Ștefureac susţine că este anormal să spui că în perioada comunistă a existat vreun lucru bun, „când nu a existat libertate”. Ștefureac îşi închipuie că toate lucrurile bune se rezumă la libertate. Libertatea este unul din lucrurile bune şi acest lucru bun nu l-am avut decât parţial. Libertăţile bune le ignoră. Românii percep faptul că astăzi există lucruri care în comunism erau mai bune, este dreptul lor. Fac parte din acea generaţie care a muncit din greu în perioada comunistă, timp de peste 30 de ani şi nu pot accepta să mi se spună că am muncit ca să fac „lucruri rele”, după cum ar vrea Ștefureac să declar dacă mă intervievează. Ar fi ca şi cum mi-aş nega acea perioadă din viaţă. Doar noi, cei care am trecut prin perioada comunistă, ştim ce a fost rău, dar şi ce a fost bine. Pentru copiii şi nepoţii mei nu trebuie să facă Ștefureac şi Tismăneanu cursuri de spălare pe creier, pe banii de la buget, le spun eu ce a fost rău şi ce a fost bine. Nu este nevoie ca Ștefureac să le explice de la catedră tinerilor că înainte de 1989 era mai multă poluare, că acest lucru îl ştia şi baba Rada. Trăiesc în Piatra Neamţ şi susţin că înainte de 1989 era unul din cele mai poluate oraşe din ţară, din cauza industriei diversificate. Astăzi, în Piatra Neamţ a dispărut poluarea odată cu industria, care şi-a găsit sfârşitul în mormanul de fiare vechi profețit de Petre Roman. Tot ce a fost considerat bun în trecutul nostru, atâta cât a fost, Remus Ștefureac consideră că a fost doar rodul propagandei ruse, de parcă memoria noastră colectivă nu ar trebui luată în considerare. Pe de altă parte, nu pot fi negate tragediile din închisorile comuniste, din justiţia vremii, dar despre tragediile cu care regimurile de după 1990 ne-au traumatizat nu ne vorbeşte Stefureac. Sau aceste tragedii nu au fost reale, ci doar propagandă rusă? Sunt de acord să prezentăm muzeul tragediilor comuniste, pentru care Ștefureac cere linie de credit bugetar, dar cu condiţia ca alături să existe şi muzeul tragediilor actuale, care au fost opera binomului SRI-DNA, nu a ruşilor. Sunt de acord să-i plătim pe unii ca Ștefureac să realizeze „muzeul lucrurilor rele din comunism”, dar alături să existe şi un muzeu similar, cu lucrurile rele de după 1990, că slavă Domnului sunt suficient de multe. Aceasta este concluzia la care a vrut să ajungă Remus Ștefureac după un sondaj executat, fără a ține cont de o realitate, aceea că Rusia a înlocuit regimul comunist cu un regim autocrat. Marţi 22 iulie, la sediul Guvernului, Remus Ștefureac şi-a prezentat concluziile asupra unor măsurători făcute de el asupra unui anumit nivel existent în România. Nu l-au interesat nivelul de trai, nici nivelul educaţiei, nici măcar al sănătăţii, ci un nivel mult mai important pentru el, anume nivelul „nostalgiei după comunism”. Te întrebi, cine este venit cu pluta? Ștefureac defineşte această „nostalgie”, ca o reflectare pronunţată a radicalismului, a extremismului, a pro-rusismului, a pro-comunismului, care nu sunt decât consecinţa războiului informaţional dus de Rusia în România. Preocupat de problemă, Ștefureac declară că „România nu are capabilităţi tehnice şi creative pentru a combate agresiunea informaţională”, dar el are soluţia. Din analiza declaraţiei se deduce că Remus Ștefureac nu-şi arogă meritul de a dezvolta capabilităţi tehnice, dar de capabilităţile creative este dispus să se ocupe, iar pentru asta cere alocarea unui miliard de euro. Că are statul român de unde da, dacă este dispus să cumpere avioane F5 şi tancuri sofisticate, chiar dacă într-un război modern, aceste avioane şi tancuri vor fi doar piese de muzeu. Marea grijă a lui Ștefureac este ca în România să nu se instaleze vreun regim comunist, el fiind dispus să explice românilor, cu lux de amănunte, ce înseamnă „lipsa de libertate” într-un astfel de regim. Că de lipsa unor libertăți în regimul actual nu poate fi vorba. Ștefureac, ca şi Tismăneanu, ar trebui reeducaţi, pentru creşterea nivelului de obiectivism istoric, pentru a arăta deopotrivă, ce a fost rău, ce a fost bine, ce este rău şi ce este bine. Răul trebuie combătut, şi aici rezonăm cu cei doi, iar ce a fost bine nu poate fi incriminat în devălmăşie, deoarece cu un sondaj de opinie nu poate fi resetată memoria colectivă, în care Ștefureac și Tismăneanu tropăie cu bocancii.