În ultimii cincizeci de ani, mai mult ca până atunci, finanțele s-au transformat într-un puternic instrument de influență și negociere între state. Sporirea puterii entităților transnaționale și a ponderii acestora în lumea de azi, a dus la apariția unor noi elemente care exced dimensiunile statale. În afară de apariția a ceea ce este denumit de ceva timp “asasinii economici”, și ale căror rezultate se văd în diferite țări ale lumii, din America de Sud în Europa, un mecanism prin care se pot realiza presiuni politice asupra unui stat sau regim sunt sancțiunile economice. În afara efectelor importante pe care le pot avea asupra economiei și populației unui stat, sancțiunile pot fi considerate un mijloc eficient de presiune asupra unui regim sau stat recalcitrant. Ele pot fi folosite pentru a determina schimbări politice și de altă natură, putând determina populația din statul vizat să ceară și să susțină schimbări profunde. Întrebarea esențială este dacă sancțiunile economice sunt într-adevăr eficiente în atingerea obiectivelor politice și economice pe care și le propun emitenții acestora. Eficiența acestora este determinată în principal de două elemente: felul în care statul/statele care adopta aceste sancțiuni le respectă; modul în care statul vizat reușește să acționeze pentru contracararea efectelor acestor sancțiuni. Un exemplu elocvent este cel creat de sancțiunile impuse Iranului în contextul programului său nuclear. Cu toate consecințele negative asupra economiei iraniene, acestea nu au dus la oprirea programului nuclear. Mai mult, aceste sancțiuni au întărit opinia populației iraniene că dezvoltarea armelor nucleare este cea mai bună cale pentru a-și asigura suveranitatea națională. Alt exemplu este cazul Coreei de Nord, care deși a suferit sancțiuni dure, își continuă programul de dezvoltare nucleară și balistică, ignorând presiunile și sancțiunile. În ambele cazuri au existat state care au ajutat atât Iranul cât și Coreea de Nord în reducerea efectelor negative ale sancțiunilor la care sunt supuse. Un alt exemplu, de multe ori uitat, mai mult sau mai puțin voit, este acela al sancțiunilor impuse Libiei după atacul terorist de la Lockerbie (1992 – 2003). Acestea au avut un efect limitat asupra regimului Kadhafi atât ca urmare a masurilor de contracarare luate de regimul libian, cât și ca urmare a nerespectării în totalitate a acestora de unele state, printre care enumăr Franța, Germania și Italia. România, deși avea interese economice importante în Libia (mai ales în industria petrolieră), de multe milioane de dolari, s-a conformat integral sancțiunilor, inclusiv prin închiderea zborului direct București-Tripoli. România nu a știut însă să valorifice corespunzător și să obțină compensații pentru pierderile suferite în acest caz. Cel mai recent exemplu sunt sancțiunile impuse Rusiei după invazia Ucrainei din Februarie 2022. Până în prezent SUA; Marea Britanie și Uniunea Europeană au impus mai mult de 16.500 sancțiuni Rusiei. Ținta principală au fost fondurile Rusiei, fiind înghețate rezerve financiare de circa 350 miliarde dolari (aproximativ jumătate din totalul rezervelor). O altă țintă majoră au fost exporturile de petrol și gaze naturale. Cu toate acestea, sancțiunile nu au avut efectele scontate, Rusia găsind modalități de limitare a efectelor acestora. Astfel se apreciază că Moscova folosește o flotă de circa 1.000 petroliere sub pavilion străin reușind să exporte circa 8,3 milioane barili/zi, mai ales către India și China. Efectele sancțiunilor s-au văzut în 2022, când economia Rusiei s-a contractat cu 2,1%, dar a crescut cu 2,3% în 2023, estimându-se o creștere de 1,1% în 2024. Concluzia unor importanți experți este că Sancțiunile nu au făcut războiul suficient de costisitor pentru Rusia, ceea ce înseamnă că îl va putea continua pentru încă ceva timp. Se poate astfel concluziona că sancțiunile economice nu sunt un instrument infailibil și că rezultatele lor pot varia funcție de mai mulți factori, cum ar fi contextul politic, nivelul de susținere internațională și capacitatea de rezistență a țintei. În final, eficacitatea sancțiunilor economice depinde de o planificare și implementare atentă, însoțite de sprijin si implicare internațională cât mai largă și rezolvarea crizelor și conflictelor globale.