Guvernul activează mecanismul RESTORE pentru zonele afectate de inundații din județele Neamț și Suceava, alături de Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, pentru a sprijini rapid comunitățile distruse de viituri. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat sâmbătă, pe rețelele de socializare, că România va folosi în premieră mecanismul european RESTORE – un instrument creat pentru intervenții rapide în cazuri de dezastre naturale majore. „Este pentru prima dată când acest instrument va fi folosit în România. Ne oferă posibilitatea de a interveni imediat în zonele afectate, fără să așteptăm luni de zile pentru fonduri europene clasice”, a declarat ministrul. Mecanismul RESTORE va permite relocarea rapidă a milioane de euro pentru refacerea infrastructurii distruse, reabilitarea locuințelor afectate și sprijinirea micilor afaceri din județele Neamț și Suceava. În paralel cu mecanismul RESTORE, Guvernul va activa și Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, prin care România poate accesa sute de milioane de euro pentru reconstrucție. Totuși, ministrul atrage atenția că aceste fonduri nu vor putea fi folosite imediat, din cauza procedurilor birocratice. Estimările arată că ele vor deveni disponibile abia peste câteva luni. În așteptarea fondurilor europene, autoritățile lucrează deja la un nou pachet de ajutor guvernamental, care va fi aprobat după evaluarea completă a pagubelor. Până în acest moment, statul a alocat până la 30.000 lei pentru fiecare familie afectată, iar toate resursele de intervenție – pompieri, echipaje medicale, ambulanțe, elicoptere – au fost mobilizate imediat în zonele calamitate. Ministrul Dragoș Pîslaru le-a mulțumit salvatorilor și voluntarilor pentru efortul depus: „Am fost și voi rămâne alături de familiile greu încercate. Le mulțumesc salvatorilor și voluntarilor care au pus viața altora înaintea propriei siguranțe.”
Un biciclist băut în Săvinești a ajuns la pământ, la propriu, după ce s-a dezechilibrat în timp ce pedala pe strada Tineretului. Alcoolemia înregistrată la testul etilotest a fost de: 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Incidentul a avut loc pe 3 august, în jurul orei 18:00, pe strada Tineretului din localitatea Săvinești, județul Neamț. Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Neamț, un bărbat în vârstă de 46 de
.
Geoffrey Hinton avertizează că inteligența artificială va înlocui multe dintre locurile de muncă, în special pe cele care implică sarcini de birou și pregătire medie, într-un interviu recent pentru podcastul „Diary of a CEO”. Geoffrey Hinton, considerat unul dintre părinții fondatori ai inteligenței artificiale și distins în 2024 cu Premiul Nobel pentru Fizică pentru contribuțiile sale în învățarea automată, a declarat că „în cazul muncii intelectuale de rutină, AI-ul îi
.
Un accident pe bulevardul Roman Mușat, din municipiul Roman, s-a soldat cu rănirea unui copil de 11 ani, care traversa strada pe marcajul pietonal. Incidentul a avut loc duminică seară, 3 august. La data de 3 august a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați, prin apel la 112, despre producerea unui accident rutier. „În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că,
.
Un cal căzut într-o fosă în municipiul Piatra-Neamț a fost salvat sâmbătă, 2 august, de pompierii ISU Neamț, în urma unei intervenții dificile desfășurate într-o gospodărie de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, apelul la 112 a fost primit la ora 14:40. “Pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru scoaterea unui cal căzut într-o fosă situată într-o gospodărie de pe strada
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.