Dr. Michael C. Reichert, în cartea sa „Cum să crești un băiat. Puterea legăturilor afective în creșterea unor bărbați de nădejde” apărută la Editura Trei în anil 2020, enumeră câteva calități ale profesorilor care și-au dovedit eficacitatea în a învinge rezistența băieților și a crea parteneriate funcționale cu aceștia: O bună stăpânire a materiei respective. Relația pozitivă profesor-elev nu este doar o chestiune de afecțiune reciprocă. La baza atragerii cooperării băieților într-un parteneriat educațional stă mai degrabă cunoașterea aprofundată a materiei predate. Standarde înalte. Băieții au cea mai mare încredere în profesorii care mențin standarde clare și chiar exigente de comportament și care cer elevilor să depună o muncă de calitate. Receptivitatea la aptitudinile sau la preocupările personale ale elevului. Când băiatul este „cunoscut” de profesor dincolo de faptul, să zicem, că este un elev de clasa a șaptea participant la ora de matematică sau de limba engleză, atât legătura lui emoțională cu profesorul, cât și preocuparea pentru sarcinile școlare se îmbunătățesc. Împărtășirea unor interese comune cu elevul. Împărtășirea unui interes personal – fie că este vorba de un sport, de muzică sau de vreo îndemânare practică – constituie de asemenea o bază solidă pentru relație, cu efecte pozitive similare asupra performanțelor școlare. Împărtășirea unei trăsături comune cu elevul. Faptul că profesorul și elevul au o trăsătură în comun – fie că este vorba de o trăsătură care ține de aspectul fizic, de mediul din care provin, de etnicitate, de o anumită suferință sau de depășirea unei anumite probleme – a facilitat adesea apropierea afectivă dintre ei. Acceptarea unui anumit grad de opoziție. Profesorii care sunt capabili să nu ia personal comportamentul de opoziție al băieților și reacționează în schimb cu moderație și chiar cu umor au avut succes până și cu cei mai dificili elevi, creând totodată și un climat favorabil la nivelul clasei. Disponibilitatea de a-și dezvălui vulnerabilitatea. Uneori, profesorii recurg la dezvăluirea unor dificultăți personale ca modalitate de a-și arăta latura umană în fața elevilor. Una dintre cele mai frecvente metode folosite este cea de a-și cere scuze elevilor atunci când au comis o greșeală. Autorul cărții îl citează pe psihologul Daniel Rogers de la Universitatea de Stat din Kennesaw, Georgia, Statele Unite, care atribuie profesorilor rolul de gestionar al relațiilor interpersonale precum și trei responsabilități specifice ale acestora: Să aibă competențele necesare pentru a le înlesni elevilor procesul de învățare Să mențină o conștientizare globală a acestei alianțe Să monitorizeze alianța și să aplaneze tensiunile care pot apărea în cadrul ei. Dintr-un focus grup cu părinți, dr. Reichert a extras câteva recomandări pentru cadrele didactice cu scopul de a-i ajuta pe profesori să se apropie emoțional de fiii lor în vederea creării și menținerii unui parteneriat educațional de succes: Să exprime încredere. În primul și în primul rând, ei sugerează profesorilor să inducă băieților încredere în potențialul lor. Încrederea oferită de un specialist este importantă pentru imaginea de sine a băiatului. „Aproape îl vezi cum înflorește și cum se dezvoltă, mai ales când descoperă că cineva are încredere în el.” Să dea dovadă de respect. Părinții sunt de părere că probabilitatea ca profesorul să dezvolte o relație productivă cu băiatul crește dacă acesta din urmă se simte respectat. Sunt șanse mai mari ca băiatul să ofere respect în schimbul respectului pe care îl primește din partea profesorului – și este mai dispus să muncească în aceste condiții. Să-și păstreze simțul umorului. Părinții recomandă de asemenea simțul umorului, observând că o dispoziție mai veselă încurajează dorința fiului lor de a stabili o relație pozitivă. Datorită mizei uriașe a performanțelor școlare, un profesor care îl ajută pe băiat (dar și pe părinții acestuia) să pună lucrurile în perspectivă va fi un educator extrem de apreciat.