Rata anuală a inflaţiei a crescut la 7,8%, în luna iulie 2025, după ce în luna iunie marcase o creştere de 5,7%. Institutul Național de Statistică a anunțat că luna trecută cele mai mari creșteri de preţuri s-au înregistrat la mărfurile nealimentare cu 8,18%. În acelaşi interval, preţurile serviciilor s-au majorat cu 7,33%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 7,67%. Potrivit INS, la alimente, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în acest interval la fructele proaspete, cu 39,74%, urmate de fructe și conserve din fructe cu 27,92% și citrice cu 17,32%. Creșteri semnificative se constată și alte legume și conserve de legume care și-au majorat prețurile cu 15,98%. Prețul pâinii este mai mare cu 6,43% față de iulie 2024. Și prețul cafelei crește în iulie cu 13,05% față de perioada similară, iar uleiul comestibil își majorează tariful cu 10,05%. Ouăle se scumpesc la rândul lor în acest interval cu 5,7%. Nu în ultimul rând, legumele și conservele de legume devin mai scumpe cu 11,03%, iar la categoria băuturi alcoolice, prețul berii s-a majorat în ultimul an, cu 4,38%, iar cel al vinului cu 4,94%. O majorare importantă a tarifelor în iulie se constată și la laptele de vacă cu o creștere de 7,38% dar și la margarină cu 6,63%. De asemenea, în categoria serviciilor, cele mai mari creșteri de prețuri în iulie 2025 comparativ cu luna similară din 2024 s-au consemnat în cazul călătoriilor cu trenul, prețul biletelor CFR majorându-se de 16,92%. Alte creșteri însemnate în această categorie, pe parcursul unui an, s-au înregistrat la cele cu serviciile de igienă și cosmetică 14,06%, urmate de serviciile poștale cu 12,15%. Reparațiile auto continuă să-și majoreze tarifele, de această dată cu 11,06%, o masă la restaurant sau servirea unei cafele s-a scumpit cu 8,38%, iar chiriile au crescut în ultimul an cu 8,49%. În același timp, asistența medicală a devenit mai scumpă cu 10,59%, iar transportul urban și-a majorat tariful cu 7,09% în același interval. Dintre mărfurile nealimentare, vedeta scumpirilor din iulie este tariful energiei electrice, care s-a majorat cu 62,97% după eliminarea schemei de sprijin privind plafonarea prețurilor energiei electrice prin O.U.G 6/2025. Alte majorări ale tarifelor în această categorie au mai fost consemnate la energia electrică, gaze și încălzirea centrală cu 34,44%, energia termică care și-a majorat tarifele cu 13,63%, la tricotaje, cu 7,36%, detergenți, cu 5,21%, tutun și țigări, cu 5,82%. Și medicamentele și-au majorat prețurile în iulie cu 2,93%. În perioada iulie 2025 – iulie 2024, singurele scăderi de preţ a fost înregistrată în cazul mărfurilor alimentare la zahăr (-3,08%) și la cartofi (-2,38%). În cazul serviciilor, o scădere importantă a tarifelor a fost înregistrată la serviciile de transport aerian (-9,75%), la cele de poștă și telecomunicații (-1,49%), și la serviciile telefonice (-3,05%).
Trecerea la cele veşnice a antrenorului Toader Şteţ a îndoliat fotbalul din Neamţ şi nu numai. Mulţi suporteri, foşti sau actuali reprezentanţi ai clubului de fotbal din Piatra Neamţ şi-au exprimat regretul la despărţirea de un om care a trăit pentru fotbal. „12 agust 2025, va rămâne o zi neagră pentru CSM Ceahlăul fiindcă a trecut în neființă ”Nea” Tedi Șteț. Pentru publicul larg a fost antrenorul sau profesorul Toader
.
Accidentul pe trecerea pentru pietoni din Piatra-Neamț din cauza neatenției s-a produs marți seară, pe bulevardul Republicii, când un șofer a acroșat un minor de 15 ani aflat pe o trotinetă electrică. Potrivit IPJ Neamț, incidentul a avut loc la data de 12 august a.c., în jurul orei 18:15, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe bulevardul Republicii. „În urma
.
Un accident rutier în afara localității Gâdinți a avut loc marți seară, soldat cu rănirea ușoară a unui conducător auto, după ce două autoturisme s-au tamponat pe DN15D. Potrivit IPJ Neamț, evenimentul a avut loc la data de 12 august a.c., la ora 21:20, pe DN15D.„În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, timp ce un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Roman, conducea un autoturism
.
Locuitorii din Piatra-Neamț au începând de anul acesta acces la tehnologia 5G/5G+ prin serviciile Orange. Aducerea municipiului pe harta celei mai puternice tehnologii de conectivitate mobilă face parte din inițiativa companiei de a digitaliza România. 5G/5G+ înseamnă acces la o rețea mult mai rapidă, mai stabilă și mai eficientă, atât acasă, cât și pe drum sau în zonele aglomerate. Acest nou avans vine ca o confirmare în plus a faptului
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.