Trebuie să ne amintim de Guvernul Cioloș din 2019, supranumit şi „Guvernul ZERO”, băgat la înaintare de Klaus Iohannis, pe motiv că „au trebuit să moară oameni”. Sub guvernarea lui Dacian Cioloș a debutat în România „prostocrația”, care a fost egalată de guvernarea „austeritate” instalată de Ilie Bolojan, în acest an. Odată cu apariţia lui Ilie Bolojan peste graniţele Bihorului, românii au fost şocaţi de sprâncenele acestuia, care nu prevesteau nimic bun. Ca şi înaintaşul său Traian Băsescu în 2010, Ilie Bolojan ne anunţa recent, cu aceeaşi satisfacţie, că debutează în mandat cu măsuri de austeritate excesive. Măsuri inspirate din cele „câteva idei” ale lui Nicușor Dan, idei nedezvăluite nici până astăzi. Printre altele, Traian Băsescu, ne anunţa în 2010 că Guvernul Boc va tăia salariile bugetarilor cu 25% şi pensiile cu 10%. Spre deosebire de preşedintele Băsescu, preşedintele Nicușor nu ne-a anunțat nimic, fiind ocupat o lună de zile cu rezolvarea ecuaţiei „deficitului bugetar”, ecuaţie căreia nu i-a ghicit soluţia nici până astăzi. Soluţia propusă de Bolojan este măsura austerităţii totale, mai mult pe orizontală decât pe verticală și mai mult de jos în sus, decât invers. Programul de austeritate al lui Bolojan este apocaliptic şi habar nu avem dacă se bucură de un semn de sprijin din partea lui Nicușor, care să depăşească un zâmbet infantil, indescifrabil. Economistul american, Paul Robin Krugman, care a primit premiul Nobel pentru economie în 2008, susţinea teza că în caz de criză „austeritatea este o greşeală”, deoarece afectează consumul şi economia. Krugman scria în 2024 că succesul în afacerile din SUA depinde mai mult de conexiuni, decât de competenţă. Atunci, acesta declara apariţia în SUA a „capitalismului de cumetrie”. Nu avem nimic cu Krugman, dar în materia „capitalismului de cumetrie” România a depăşit de mult SUA. În 2002, de la tribuna Parlamentului României, Ion Iliescu denunţa apariţia „capitalismului de cumetrie” în România, în care „un grup de indivizi interesaţi parazitează finanţele statului, naţionalizând pierderile lor şi reţinând tot profitul”. Dacă în perioada guvernării coaliţiei PNL-PSD, Guvernul Ciolacu s-a remarcat prin recompense sociale, Guvernul Bolojan este decis să lase poporul în fundul gol. Până la demisia lui Marcel Ciolacu din funcția de premier, guvernanţii au ascuns după cortina propagandei dezastrul economic al României, neoferind nicio explicaţie privind existenţa găurilor prin care se scurge bugetul ţării, precum cazul miliardarului patriotic oferit moca Ucrainei, pentru a fi pulverizat de prima dronă rusească. A trebuit să vină unul ca Ilie Bolojan, cu toate subiectele şi predicatele la el, care să ne arate în 30 de secunde dezastrul deficitului bugetar, pe care Nicușor Dan nu l-a descifrat nici măcar în luna pierdută cu amânarea desemnării premierului. Conflictul dintre Nicușor Dan şi Ilie Bolojan a fost mascat simplu în ghicitoarea din trei litere „TVA”, pe care primul a pariat în fața pițifelnicilor de la Antena 3, semnând ca primarul unei comune un angajament în faţa lor. Ca urmare a programului de austeritate, promis de Bolojan, trebuie să ne aşteptăm ca următorii doi ani să fie doi ani de coşmar, atâta timp cât îi este acordat acestuia mandatul prin protocolul coaliţiei. Dacă după doi ani ne va mai ţine cureaua, putem să ne aşteptăm la o guvernare mai echilibrantă din partea PSD-ului, care să ofere rezultanta de ZERO pentru toţi patru ani, în cel mai fericit caz. Aceasta, dacă în următoarea guvernare a PSD-ului nu vor fi dezlegaţi dulăii USR-ului, acest partid din manșeta lui Nicușor Dan. Un Nicușor care, după doi ani de vegetat la Cotroceni, sigur va prinde gust pentru încă un mandat. Nu este exclus momentul în care rezultatele imprevizibile ale programului de austeritate să poată crea condițiile desprinderii PSD-ului din coaliţie, pentru că nu ar putea suporta costurile acestui experiment în perspectiva alegerilor din 2028. Deja recentele sondaje de opinie ne arată că PSD-ul este în cădere liberă, cădere de care sunt responsabili liderii Ciolacu și Grindeanu. În plan politic nu este exclusă surpriza ca la alegerile din 2028, dacă nu mai devreme, AUR să câştige detaşat, asigurând astfel un guvern monocolor, lăsând ca actuala coaliţie să ocupe locurile opoziţiei în Parlament. Deja acum, la lansarea programului de austeritate de către Ilie Bolojan, AUR înregistrează o favorabilitate de circa 40%, accentuată şi de vizitele obligatorii ale lui Călin Georgescu pe la biroul unui procuror. Acest procuror şi-a propus să susțină o nerozie, aceea că în discursurile sale naţionaliste, Călin Georgescu foloseşte cuvinte ca patrie, neam, credinţă, care nu pot face parte decât din lexicul legionar. În acest context nu putem ignora criticile publice ale politologului Alina Mungiu Pippidi privind componența Guvernului Bolojan, care nu este decât o copie a Guvernului Cioloș în ce privește lista nulităților. Ca şi înaintaşul său Cioloș, cu care s-a pricopsit pe post de consilier onorific, Ilie Bolojan şi-a împănat guvernul cu nulităţi şi cu relicve de prin guvernele anterioare. În afară de ghilotina tăierilor, premierul Bolojan nu dovedeşte că deţine vreun alt instrument cu care să administreze țara. Nu beneficiază nici măcar de o susţinere politică omogenă, bazându-se doar pe susţinerea unei pentagonale bălţată ideologic. Orice decizie a lui Bolojan ar trebui să obţină consensul coaliţiei pentagonale. Riscul căderii Guvernului Bolojan, sub securea unei moţiuni de cenzură, este foarte mare, aşa că acesta lucrează sub permanenta stare de tensiune a compromisurilor pe care trebuie să le facă, pentru a menţine consensul în coaliţie. Deşi Ilie Bolojan a declarat public că a declanșat jihadul împotriva vechilor „băieţi deştepţi”, locul lăsat liber de aceştia este ocupat imediat de noii „băieţi deştepţi”, ataşaţi propriului alai cu care s-a înconjurat la Palatul Victoria. Coaliţia de guvernare nu poate să se menţină la putere decât servind interesele unor jucători puternici, în mâna cărora decidenţii politici rămân doar instrumente docile. Analizând măsurile prezentate în programul de austeritate al guvernului, descoperim că războiul declarat vechilor escrocherii cu banul public, nu face altceva decât să facă loc la noi escrocherii. Cum de exemplu se proiectează să se procedeze cu mult dezbătuta „Taxă de solidaritate”, cu care se vrea a justifica politica de încurajare a întoarcerii în ţară a românilor din diaspora. În această etapă, când ne sufocăm sub povara „deficitului bugetar”, mult vestita „Taxă de solidaritate” nu este destinată acumulării la buget, ci doar consumului. Nici una dintre aceste priorităţi nu are un efect pozitiv pe termen mediu şi lung asupra „deficitului bugetar”, din contra. De la bun început, precizez faptul că mă înscriu printre acei români care cred că dacă o companie de stat lucrează în pierdere și nu reprezintă un interes național, este oportun şi benefic ca aceasta să fie vândută. Dar nu pentru a fi transformată în fier vechi de către nişte „băieţi deştepţi”. Dar o companie de stat rentabilă, precum „Hidroelectrica” sau „Nuclearelectrica”, nu pot să fie vândute la bucată sau prin vânzarea acţiunilor la bursă, chiar dacă aceasta este o cerinţă a UE. O astfel de vânzare este o prostie fără seamăn, care reprezintă în primul rând un atentat la suveranitatea României şi un risc la siguranţa naţională. Vânzarea, în acest caz, este calea sigură de a pierde controlul asupra unui interes național și al unor importante surse bugetare, ceea ce multe guverne din lume „cu scaun la cap”, se feresc a face. Măsura vânzării este cu atât mai riscantă, cu cât cei care vor s-o facă sunt exact aceiaşi care au pus economia pe butuci. Nici până astăzi nu ne-am mai revenit după vânzarea Companiei „Petrom”. Vânzarea companiilor profitabile, sau a celor reprezentând priorități naţionale, are un efect pervers, acela de a masca protecţia aparatului de stat şi a consiliilor de administraţie respective în fața măsurilor de austeritate. Prioritatea priorităţilor, în reforma Guvernului Bolojan, o constituie alocarea a 5% din PIB, pentru Apărare şi pentru înarmarea Ucrainei şi a Republicii Moldova, chiar şi în condiţiile încetării războiului cu Federaţia Rusiei. Participarea României la securitatea, stabilitatea şi prosperitatea Ucrainei şi a Republicii Moldova, nu este un subiect care poate fi confiscat de preşedintele sau guvernul României, oricare ar fi acela. Acest subiect, extrem de complex, nu a făcut niciodată obiectul vreunei dezbateri serioase cu populaţia României, nici măcar prin intermediul Parlamentului. În schimb au fost realizate unele sondaje de opinie pe teme marginale acestui subiect, sondaje care nu scot în evidenţă astfel de priorităţi. Astăzi suntem în situaţia de a constata că SUA au comportamente contradictorii cu politicile guvernului şi preşedinţiei României. SUA, pe de o parte, încetează de a mai vedea în Federaţia Rusă un pericol, iar pe de altă parte, se retrag din Europa. În acest context, reducerea deficitului bugetar nu poate fi realizată prin creşterea, la comanda expresă a UE, a cheltuielilor militare, multe dintre acestea discutabile, cum ar fi achiziţionarea de tancuri. Problema creşterii cheltuielilor militare, nu numai că nu face obiectul dezbaterii în Parlamentul României, dar Guvernul Bolojan doreşte să ocolească această dezbatere prin „asumarea răspunderii”. În această problemă extrem de spinoasă, populaţia României este ignorată total, dar este somată să fe responsabilă.