Șoferi băuți depistați în Neamț, dar și un tânăr fără permis, care conducea o motocicletă neînmatriculată, au fost surprinși în trafic de polițiștii din județul Neamț, pe 4 august. Toți s-au ales cu dosare penale. Potrivit IPJ Neamț, „la data de 4 august a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Trifești au observat, în trafic, o motocicletă care circula pe strada Zăpodiei, din localitatea Trifești, neavând montată în partea din spate o plăcuță de înmatriculare sau înregistrare.” Motociclistul a fost oprit, iar în urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din Trifești. Acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie, iar motocicleta nu era înmatriculată sau înregistrată. Tânărul este cercetat penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Tot pe 4 august, în jurul orei 12:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în flagrant, în localitatea Răucești, un bărbat de 39 de ani care conducea un autoturism având o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Mai târziu, în aceeași zi, la ora 17:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au oprit pentru control un autoturism care circula prin localitatea Borca. La volan se afla un tânăr de 27 de ani, din județul Suceava, care emana halenă alcoolică. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Azi, 5 august 2025, trăim cea mai scurtă zi înregistrată vreodată. Conform specialiștilor, durata zilei este cu 1,25 milisecunde mai mică decât cele 24 de ore standard, iar acest fenomen pune planeta într-o lumină neașteptată. Ziua solară, așa cum o percepem în mod obișnuit, are 24 de ore – adică 86.400 de secunde. Acest ritm reglează întreaga activitate umană: muncă, somn, transport, comunicații, totul. Dar, din punct de vedere astronomic,
.
FORONA – Organizația Fotografilor de Natură din România anunță expoziția de fotografie „Natura de lângă noi”, care va putea fi vizitată la Muzeul de Artă Piatra-Neamț. Expoziția pune în lumină frumusețea și adaptarea vieții sălbatice în mediul urban, prin perspectiva creativă a fotografiei de natură. Proiectul a beneficiat de sprijinul CeweFotocarte, care susține promovarea artei fotografice și valorificarea imaginilor care surprind coabitarea omului cu natura. Fotografia – o oglindă a
.
Creme de protecţie solară, retrase de la vânzare în România, după ce autoritățile europene și InfoCons au semnalat riscuri grave pentru sănătatea consumatorilor, inclusiv substanțe toxice interzise și contaminări bacteriene. În plin sezon estival, autoritățile europene au emis peste 30 de alerte privind creme de protecţie solară, retrase de la vânzare în România și în alte state membre, din cauza conținutului periculos. Organizația InfoCons atrage atenția că multe dintre aceste
.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Portugheză că autoritățile centrale au declarat stare de alertă la nivel național pentru perioada 4 – 7 august, ca urmare a agravării condițiilor meteorologice și riscului extrem de incendii de vegetație în majoritatea regiunilor țării. Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de MAE, pe durata acestei perioade vor fi aplicate măsuri excepționale de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.