Socialiștii spanioli vor fi dați afară din partid dacă vor fi prinși cu prostituate
Inapoi

Socialiștii spanioli vor fi dați afară din partid dacă vor fi prinși cu prostituate

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Socialiştii spanioli, aflaţi la putere, vor expulza din partid pe oricine va apela la prostituţie, a anunţat sâmbătă PSOE, aflat într-o situaţie dificilă din cauza mai multor scandaluri, informează AFP, preluată de Agerpres. Politica spaniolă a fost zguduită de plasarea în arest preventiv, pe 30 iunie, a fostului număr trei al PSOE, Santos Cerdan, într-o afacere de mită în schimbul unor lucrări publice şi al serviciilor unor prostituate. „Solicitarea, acceptarea sau obţinerea unui act sexual de la o persoană în schimbul unei recompense” va fi pedepsită cu „cea mai mare sancţiune, şi anume expulzarea din partid”, se arată într-un comunicat al Partidului Socialist Spaniol (PSOE) difuzat cu ocazia întâlnirii de sâmbătă, la Madrid, a unui comitet federal al formaţiunii, care a anunţat, de asemenea, o reorganizare a conducerii. „Dacă suntem de părare că trupul unei femei nu este de vânzare, nu poate exista loc în partidul nostru pentru un comportament contrar”, a explicat secretarul general al partidului şi prim-ministru, Pedro Sanchez. Reuniunea comitetului federal a început cu întârziere sâmbătă din cauza demisiei lui Francisco Salazar, un colaborator apropiat al lui Pedro Sanchez care urma să se alăture noii conduceri a partidului. Site-ul de ştiri eldiario.es a relatat despre plângeri din partea femeilor socialiste care îl acuzau de „comportamente inadecvate” cu caracter sexual când era superiorul lor. În timpul reuniunii, partidul a restructurat conducerea partidului. Santos Cerdan a fost înlocuit în funcţia de numărul trei de Rebeca Torra, o avocată de 44 de ani care a ocupat diverse funcţii în cadrul guvernului regional din Valencia şi al guvernului central. „Fără îndoială, sunt zile dificile pentru toată lumea”, a recunoscut prim-ministrul în timpul discursului său în faţa comitetului federal, cerând din nou "iertare" pentru că a avut încredere în persoane suspectate de corupţie. Pedro Sanchez a exclus orice demisie. „Căpitanul nu cedează în faţa dificultăţilor. Rămâne pentru a înfrunta furtuna”, a declarat el, după care a prezentat „treisprezece măsuri suplimentare destinate să prevină, să combată şi să sancţioneze corupţia”. Ancheta care a dus la încarcerarea lui Santos Cerdan îl implică de asemenea pe fostul ministru socialist al Transporturilor, Jose Luis Abalos. Cei doi politicieni au fost figuri cheie în ascensiunea lui Pedro Sanchez la conducerea PSOE, până la venirea sa la putere în Spania. Deja afectat de anchetele judecătoreşti care îi vizează pe soţia sa, fratele său şi procurorul general al ţării, prim-ministrul traversează cea mai complicată perioadă de la venirea sa la putere în 2018.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din neamt

-
-

20:16

DGASPC Neamț recrutează asistenți personali profesioniști

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț anunță o nouă campanie de recrutare și atestare a asistenților personali profesioniști (APP) în cadrul Rețelei de asistenți personali profesioniști, componentă esențială a serviciilor sociale oferite la nivel județean. Obiectivul principal al acestui demers este reducerea numărului de persoane adulte cu dizabilități instituționalizate cu ajutorul unei forme moderne și eficiente de sprijin: îngrijirea la domiciliul APP. „Recunoaștem și susținem importanța profundă
Image Description

19:58

Concert simfonic „CARMINA BURANA” în seara de deschidere a Vacanțelor Muzicale 2025

Vacanțe Muzicale 2025 revine între 6 și 12 iulie la Piatra-Neamț cu o ediție jubiliară spectaculoasă, organizată de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”. Timp de șapte seri, artiști consacrați ai scenelor lirice și muzicale internaționale vor urca pe scena amplasată în aer liber, pe platoul Curții Domnești. „Carmina Burana” (denumirea latină pentru „Cântece din Beuern”) este numele unui manuscris care conţine 254 de poezii şi texte dramatice din
Image Description

18:56

Duminică revine canicula

Duminică revine canicula în Neamţ, atenţionează meteorologii. Judeţul va fi sub cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat.
Image Description

17:41

“Dorințe împlinite la vârste potrivite”, campanie a poliţiştilor nemţeni

“Dorințe împlinite la vârste potrivite” este titulatura sub care se desfăşoară o campanie a poliţiştilor nemţeni destinată copiilor şi adolescenţilor. Oamenii legii au discutat cu copiii despre siguranța în mediul online, prevenirea violenței și a comportamentelor agresive, prevenirea traficului de persoane și despre riscurile asociate consumului de substanțe interzise „În cursul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Neamț, în parteneriat cu reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de
Image Description

17:17

Acțiuni ale poliţiştilor în domeniul delictelor silvice: Amenzi de 34.000 de lei şi lemn confiscat

Amenzi de 34.000 de lei şi 42,5 metri cubi de material lemnos confiscat, reprezintă bilanţul acțiunilor poliţiştilor nemţeni în domeniul delictelor silvice. La acestea se adaugă retragerea a două certificate de înmatriculare. Acţiunile au avut loc în perioada 2-4 iulie. „În perioada 2-4 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu Neamț, împreună cu polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Neamț și cu sprijinul
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:50

- Externe - Video Donald Trump nu exclude posibilitatea ca SUA să livreze Kievului rachete Patriot. „Ucrainenii sunt loviți puternic”

Președintele american Donald Trump a lăsat să se înțeleagă faptul că SUA ar fi dispuse să furnizeze Ucrainei rachete Patriot pentru a se apăra, anunță Reuters. Afirmațiile vin după ce liderul de la Washington a vorbit vineri cu președintele Volodimir Zelenski și și-a exprimat frustrarea cu privire la eșecul președintelui rus Vladimir Putin de a pune capăt luptelor. Trump le-a declarat reporterilor, la bordul aeronavei Air Force One, că a
Image Description

23:40

- Cluj - DEZASTRU în alimentarea cu apă a Clujului: 30 de străzi din Cluj-Napoca și 60 de localități limitrofe au rămas astăzi fără apă

După ce a lăsat fără apă peste 60 de localități de lângă Cluj-Napoca, Compania de apă Someș a oprit apa în plină caniculă și pe aproape 30 de străzi din oraș. Dacă pentru cele 60 de localități nu s-a stabilit o dată clară de relare a furnizării (cu excepția Jucu - Bonțida-Livada, unde apa revine duminică la 7), pentru municipiul Cluj-Napoca s-a comunicat că apa va reveni duminică dimineață la
Image Description

23:40

- Constanta - FOTO VIDEO Piedone a descins la Costinești: Ce am găsit nu are nicio legătură cu turismul civilizat!

La hotelul SC AZUR NC 2000 SRL, unitate cu 60 de camere, inspectorii au găsit condiții deplorabile: frigidere cu urme vizibile de mucegai, băi neigienizate și fără capac la sifon, mobilier acoperit de un strat gros de praf, scaune rupte, pânze de păianjen, muște în sertare, saltele pătată și baterii defecte, cu apă curgând non-stop. În consecință, s-a aplicat o amendă de 10.000 lei și s-a dispus oprirea temporară a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
neamt WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul neamt
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete