Ilie Bolojan, despre sporuri și extinderea numărului de angajați la stat: „În multe zone s-a sărit calul”
Inapoi

Ilie Bolojan, despre sporuri și extinderea numărului de angajați la stat: „În multe zone s-a sărit calul”

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută după ședința de Guvern, că sporurile acordate bugetarilor vor fi evaluate în perioada următoare şi a subliniat că pentru acordarea acestora trebuie criterii clare de performanţă. România are „un număr mare de sporuri. Unele au fost abuzate în anii aceștia [...] sporul de antenă. Asta înseamnă că un om, dacă e în fața unui calculator, beneficiază de acest spor. Mă gândesc la cei din privat, la dumneavoastră, care nu primiți un astfel de spor”, a declarat Ilie Bolojan. Premierul a adus în discuție și sporul de fonduri europene, un stimulent care poate crește salariul cu până la 50%, care e legat de orele lucrate: „Dar avem situații în care se pierd fonduri europene, orele nu sunt lucrate în mod real, dar sunt bifate”, a atras atenția premierul. Ilie Bolojan a adăugat, ca răspuns la o întrebare primită din partea presei, că „în multe zone s-a sărit peste cal, atât din punct de vedere al inventării unor sporuri, dar și din punctul de vedere al extinderii numărului de angajați. S-a dovedit că se poate lucra la fel de bine cu mai puțini oameni”, a spus Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a precizat că trebuie făcută analiza fiecărei instituții, de la primăria de comună la Guvernul României. „Nu cred că premierul trebuie să aibă 16 consilieri, poate să aibă 9-10-11. Nu trebuie ca un demnitar să aibă un cabinet plin, poate avea unul mai redus, asta arată respect pentru oameni. [...] Dacă ar fi criterii de performanță pentru tot vă asigur că în multe domenii lucrurile se vor schimba substanțial”, a mai spus Ilie Bolojan.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din neamt

-
-

19:55

A intrat cu bicicleta în autoutilitară

Un biciclist neatent a fost victima unui accident rutier produs pe 26 iunie în localitatea Rediu. Conform poliţiştilor, biciclistul nu a respectat, într-o intersecţie, semnificaţia indicatorului Oprire şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, fiind ulterior transportat la spital. “La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 11:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Rediu.
Image Description

18:48

Babasha, Mira și Petre Ștefan la Piatra Fest 2025

Babasha, Mira și Petre Ștefan la Piatra Fest 2025 27 iunie e seara tinerilor la Piatra Fest! Artiștii din topurile muzicale ale momentului urcă pe scena din Piatra-Neamț pentru o seară de neuitat. Babasha, Mira și Petre Ștefan promit un spectacol electrizant, plin de energie, care va ridica publicul în picioare, într-o seară cât un festival, în inima Municipiului Piatra-Neamț! În deschiderea evenimentului ne vor încânta tinerii membri ai trupei
Image Description

17:20

Baia Publică se redeschide parțial

Baia Publică se redeschide parţial începând de luni, 30 iunie. Conform informaţiilor oferite de reprezentanţii municipalităţii, se vor redeschide mai multe facilități ale Băii Publice, după finalizarea lucrărilor de întreținere. Vor fi disponibile pentru public zona de bazine, sauna uscată și baia turcească. Lucrările continuă la sauna umedă, la dușurile și la holul de acces către aceasta. „Vom reveni cu o informare în timp util referitor la momentul redeschiderii acestor
Image Description

16:31

Incendiu provocat de nişte copii

Joaca unor copii cu focul a provocat un incendiu, vineri, 27 iunie, în satul Oşlobeni, comuna Bodeşti. O anexă gospodărească s-a transformat în scrum. “La ora 12:08, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Bodești pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească din satul Oșlobeni. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Bodești, Detașamentul de pompieri
Image Description

16:22

Autocamion în flăcări de la un scurtcircuit

Un autocamion a luat foc în timp ce se deplasa pe DN 15, din cauza unui scurtcircuit. Din fericire şoferul nu a necesitat îngrijiri medicale. “La ora 13:38, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în orașul Roznov pentru stingerea unui incendiu produs la un autocamion care era în mers pe DN 15 și în care se afla doar conducătorul auto. La locul solicitării au fost alocate
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:14

- Dambovita - SN Nuclearelectrica SA și Universitatea Valahia, parteneri pentru dezvoltarea educației, cercetării și inovării în industria nucleară 

SN Nuclearelectrica SA și Universitatea Valahia din Targoviște au incheiat astăzi un parteneriat prin care iși propun să fructifice oportunități de cooperare în diferite arii de interes comun, cu obiectivul de a oferi un concept educațional integrat, mediu academic-industrie, pentru formarea unei generații de specialiști de top. Astfel, parteneriatul semnat astăzi între Nuclearelectrica și Universitatea Valahia va avea în vedere cooperarea pentru: asigurarea bazei de practică pentru studenți; acordarea de
Image Description

20:11

- Galati - De săptămâna viitoare, muzeu imersiv la Galaţi Scris de Anca Melinte Vineri, 27 Iunie 2025 20:00

În perioada 5 iulie - 2 noiembrie 2025, în parcarea centrului comercial Shopping City Galați se va derula proiectul MINA Pop-Up Galați - primul muzeu imersiv din România. Despre acest concept inovator, care aduce împreună arta și tehnologia, aţi putut afla deja din ziarul „Viaţa liberă”. Proiectul „MINA Pop-Up Galați”, inițiat de Asociația Divizia Artelor prin Tehnologii Emergente, a primit o finanţare de 199.200 de lei la bugetul local al
Image Description

20:09

- Olt - Efectele furtunii: Acoperișuri de blocuri din Slatina și Balș, luate pe sus de vijelie și trântite la pământ/ FOTO

Vijelia a început să lase urme în Olt. La Slatina, acoperișul unui bloc de locuințe a fost luat pe sus de vijelie și trântit la pământ. S-a întâmplat la intersecția străzilor Cuza Vodă cu Văilor, unde acoperișul unui bloc de locuințe a fost smuls și trântit pe trotuar și spațiul verde. Imaginea cu acoperișul pus la pământ a fost postată de un internaut pe Facebook. De altfel, la această oră
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
neamt WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul neamt
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete