Un bărbat din Pungești a fost reținut pentru uciderea unui câine cu furca
Update 2 zile în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Cristina Preda
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din Vaslui au reținut un bărbat de 48 de ani, din comuna Pungești, suspectat că ar fi ucis intenționat un câine. Conform cercetărilor, pe 9 decembrie 2025, în jurul orei 16:00, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi lovit câinele cu o furcă în zona capului, cauzând astfel decesul animalului.
👉Măsuri judiciare luate împotriva suspectului
Pe 12 decembrie 2025, după administrarea probatoriului, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, pe 13 decembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a dispus controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă pentru clarificarea întregii activități infracționale, transmite estnews.ro.
Autoritățile reamintesc că, din 19 mai 2022, odată cu intrarea în vigoare a Legii 138/2022, au fost impuse sancțiuni mai severe pentru faptele de cruzime și violență asupra animalelor, în conformitate cu modificările aduse Legii 205/2004 privind protecția animalelor.