Înapoi la știri

18 milioane de mici de 1 Mai

02 May 2024
7 minute min
Ion Ionescu
Fără discuție că micii sau mititeii sunt mâncarea vedetă în farfuriile românilor, care de Ziua Internațională a Muncii ies la iarbă verde, acest produs nelipsind de pe grătarul nimănui. Așa cum se știe o legendă urbană susține că micii ar fi fost inventați în secolul al XIX-a când la hanul ”La Iordachi” din București, vestit pentru cârnații pe care-i prepara, bucătarul ar fi rămas fără mațele în care se punea carnea. Atunci acesta s-ar fi decis să pună pe grătar doar conținutul de carne în care a adăugat 3 grame bicarbonat de sodiu. Deci primii mici ar fi fost serviți la acest restaurant în anul 1902. Dar micii sunt cunoscuți și în alte țări din Balcani, în Serbia, Grecia, Turcia sau Bulgaria. Deşi nu există o statistică oficială privind consumul de mici în România, potrivit estimărilor Asociației Române a Cărnii (ARC) în România se consumă, anual, aproximativ 200-250 milioane mici, adică mai bine de 20.000 tone.Cum anul acesta Ziua Internațională a Muncii, când tot românul iese cu familia și prietenii la un grătar, a căzut în post, se pare că vânzarea micilor este ușor influențată de acest lucru, în unele magazine. Dar per total, din informaţiile furnizate de membri ARC, există anul și anul acesta o creştere a cererii de mici pe piaţă, care variază însă foarte mult de la companie la companie.” Se estimează că această creştere ar fi de 30%, comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2022, şi cu aproximativ 8% mai mare faţă de perioada 1 ianuarie – 25 aprilie 2023. Producţia totală de mici este estimată la aproximativ 1.500 tone pentru această minivacanţă de 1 Mai, ceea ce ar însemna 18 milioane de mici.Dacă ne gândim că românul consumă în genere doi mici, ar însemna că jumătate din populaţia actuală s-ar desfăta cu acest emblematic produs”, a declarat, pentru AGERPRES, Dana Tănase, președinta ARC. Am vrut și noi să aflăm de la administratorii câtorva societăți de industrializare a cărnii din Roman și zonă, ce însemană ca volum de desfacere acest produs atât de îndrăgit de români. Patronul caramangeriilor ”La Căpraru”, Petrică Căpraru, spune că anul acesta Sărbătoarea Muncii căzând în Postul Paștelui, vânzările au scăzut ușor. ” Este adevărat că anul acesta din cauza faptului 1 mai a căzut în Săptămâna Patimilor, multe persoane, mai în vârstă, care postesc, nu mânâncă nici mici, ceea ce se cunoaște, un pic, și în vânzări. Sunt însă și mulți tineri care nu postesc și ei cumpără o cantitate destul de mare de mici și carne pentru grătar. În caramangeriile noastre mai avem un avantaj în sensul că micii se prepară după o rețetă proprie, în fața clientului, ceea ce este o garanție a prospețimii și calității produsului. În această perioadă vindem aproximativ o tonă de mici pe care-i desfacem la tăvițe de 1 kg, la prețul de 28 lei. Rețeta este folosită doar în caramangeria noastră, ea conținând 60% carne de porc, 20% carne de vită și 20% de oaie. Secretul constă în doza de condimente folosită”, a declarat pentru ”Monitorul” Petrică Căpraru. Georgiana Peruc, director de marketing la compania Kosarom Pașcani, unul dintre cele mai mari combinate de prelucrare a cărnii din România, susține că vânzările de carne de mici nu au scăzut nici pe piața internă și nici pe cea externă, unde societatea exportă 30% din producția de preparate, dar a reamintit faptul că evoluţia pestei porcine africane în România continuă să fie principalul obstacol în ceea ce priveşte schimbul intracomunitar cu mici tradiţionali. Și reprezentanții ARC susțin că principalul obstacol în comerţul intracomunitar cu mici îl constituie pesta porcină africană. Ca atare societățile exportatoare s-au adaptat, folosind la prepararea micilor carne de porc provenind din state membre ale UE, unde nu există restricții pentru această boală. Și Mirela Cristina Morariu, director de marketing la SC ”Marcel” alt mare producător de preparate din carne din zonă, care face și export, a declarat că volumul vânzărilor de mici către populație poate fi cunoscut abia, joi, 2 mai, pentru că majoritatea consumatorilor de mici îi cumpără în ziua de 1 Mai, pentru a fi proaspeți. Potrivit ARC a crescut în această perioadă cererea de mici cam cu 10% comparativ cu restul anului.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Futsal Ceahlăul Piatra Neamț, în Final Four-ul Ligii Elitelor U19 pentru a cincea oară

ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț a obținut, pentru a cincea oară consecutiv, calificarea în Final Four-ul Ligii Elitelor la fotbal în sală pentru echipe U19. Conform monitorulneamt.ro, competiția națională de acest nivel a fost înființată în sezonul 2021-2022, iar echipa pietreană a ajuns de fiecare dată în semifinale, o performanță similară având doar gruparea din Odorheiu Secuiesc.

Actualitate

Cadourile olfactive: cheia pentru o alegere memorabilă

Într-o lume plină de opțiuni, alegerea cadourilor pentru femei poate părea o provocare. Specialiștii subliniază că diferența între cadouri uitate și cele care devin parte din rutina zilnică constă în înțelegerea și atenția celui care oferă.

Actualitate

Românii pot obține 1.000 de lei sprijin de angajare de la stat

Mulți români nu sunt conștienți că pot beneficia de o primă de activare în valoare de 1.000 de lei, oferită de stat prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Aceasta se acordă șomerilor care se angajează cu normă întreagă și îndeplinesc anumite condiții specifice.

Acasa Recente Radio Județe