Comentariul de urmează, cu titlu cu tot, mi-a fost inspirat de mai multe persoane care m-au întrebat zilele acestea ce s-a întâmplat de o parte din funcţionărimea de pe la diverse instituţii parcă a intrat în priză. Sau în fibrilaţie. Se cer rapoarte peste rapoarte, planuri peste planuri, unii îşi amintesc de obligaţii din fişa postului de care n-au ştiut de la angajare şi tot aşa. O zarvă majoră şi o activitate febrilă, măcar la nivel de hârtii. Explicaţia e una singură: ameninţaţi de bolojanul reducerilor de posturi în unii funcţionari a intrat frica. Şi de teamă că vor rămâne fără scaunele călduţe încearcă să dovedească, nu-i aşa, cât de utili sunt ei şi câtă treabă fac. Sau măcar hârtii. Şi vor în ceasul al doisprezecelea să arate cât de indispensabili sunt. Adică de necesari, nu ne referim la obiectul de vestimentaţie. Nu cred să le iasă din cel puţin două motive. În primul rând după atâţia ani mai toată lumea ştie care funcţionar a muncit/munceşte şi care a tăiat/taie frunze la câini. Doi, toată activitatea asta febrilă din ultimele zile aminteşte prea flagrant de celebra frază „Mircea, fă-te că lucrezi” de la Televiziune în 1989. Nu cred că mai poate păcăli pe nimeni. Şi dacă tot vorbirăm de ce se întâmplă prin cele birouri bugetare, mai spunem un lucru. Ca în aproape toate snoavele româneşti, bugetarii sunt de mai multe feluri. E bugetarul bun, ăla care munceşte. Apoi mai sunt bugetarul şpăgar şi bugetarul pilos. Fiecare cu „calitatea”lui, evidentă din denumire. Acum, ca să nu fie afectat de reduceri, ceea ce ne dorim, bugetarul bun trebuie să facă un lucru aparent simplu: să-i dea afară din birou pe bugetarul şpăgar şi pe bugetarul pilos. Toţi trei e clar că nu mai pot rămâne în birou. Nu se mai poate, nu mai sunt bani, mediul privat nu mai vrea să plătească pentru toţi trei.