Înapoi la știri

„Cuvinte” – expoziția de pictură și instalație a Vioricăi Ciucanu, deschisă la Galeriile „Lascăr Vorel”

15 Sep 2025
3 minute min
Maria Popescu
Expoziția de pictură și instalație „Cuvinte”, semnată de artista Viorica Ciucanu, va fi vernisată luni, 15 septembrie, la ora 17:00, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț. Luni, 15 septembrie, ora 17:00, va avea loc vernisajul expoziției, în cadrul căruia vor prezenta alături de artista expozantă: Emil Nicolae – critic de artă și scriitor, Ștefan Potop – președintele Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Neamț și Ana-Maria Ilie – curator. Asemeni anilor precedenți, strânsa colaborare și prietenie a Vioricăi Ciucanu cu Ana-Maria Ilie face ca și în acest an să aducă în fața publicului o expoziție inedită. Pe simezele celor două săli ale galeriei, artista revine cu lucrări noi, dar care își păstrează suflul propriei maniere picturale, și sunt prezentate publicului prin prisma unor abordări diferite, inovatoare în expunerea lucrărilor. În centrul acestui proiect se află instalația monumentală Cartea (150m x 210m), o lucrare emblematică pentru întreaga expoziție, reprezentând un elogiu adus literaturii… Cartea nu este doar un simbol al cunoașterii, ci și un loc al introspecției.Completând acest concept, artista adaugă o a doua instalație, Masa, un obiect simbolic, căci în viziunea Vioricăi Ciucanu literatura devine o hrană esențială pentru suflet. Un alt element remarcabil al expoziției „Cuvinte” este utilizarea scrisului de mână direct pe picturi, o tehnică inedită care dă naștere unor lucrări captivante… Regăsim în lucrări fragmente din marile capodopere literare, de la nume marcante precum Tolstoi, Dostoievski, Umberto Eco, James Joyce etc, la contemporanii Nichita Stănescu, Nora Iuga, Emil Nicolae, Lucian Strochi etc. Pentru a pune și mai mult în valoare cuvintele, Viorica Ciucanu face apel la tușe puternice… Tonurile viscerale de albastru sunt întrerupte intenționat de fragmente calde, de portocaliu sau galben.Nu ignorăm forța sacră a cuvântului, pe care o regăsim inscripționată pe una dintre lucrări, „La început era Cuvântul”… artista consemnează o mică parte din versetul cu care se deschide Evanghelia pentru a crea un punct de legătură spre religie.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Cadourile olfactive: cheia pentru o alegere memorabilă

Într-o lume plină de opțiuni, alegerea cadourilor pentru femei poate părea o provocare. Specialiștii subliniază că diferența între cadouri uitate și cele care devin parte din rutina zilnică constă în înțelegerea și atenția celui care oferă.

Actualitate

Festivalul de Minihandbal “Mircea Fleșeriu” va avea loc în 2026

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț va organiza ediția din 2026 a festivalului de Minihandbal “Mircea Fleșeriu”, destinat copiilor practicanți de handbal din clasa a IV-a și mai mici. Conform monitorulneamt.ro, acest eveniment se va desfășura pe 13 și 14 iunie 2026, pe terenul cu gazon sintetic de la Stadionul Municipal “Ceahlăul” din Piatra Neamț.

Actualitate

Dispozitivele antialcool pentru mașini generează controverse majore online

Dispozitivele electronice antialcool care pot bloca pornirea autoturismelor au provocat dezbateri intense în rândul cetățenilor. Potrivit monitorulneamt.ro, controversa a fost stârnită de informațiile referitoare la introducerea obligativității preinstalării acestor dispozitive pe vehiculele noi din Spania.

Acasa Recente Radio Județe