Gabioanele de pe râul Schit, care susțin malurile afectate de torenți și ploile repetate, se află într-o stare avansată de degradare, punând în pericol locuințele din zonă și drumul județean DJ 155F. Potrivit Prefecturii Neamț, în zona Schit, pe strada Alunului, gabioanele care susțin malurile râului – deja slăbite de torenți și ploile repetate – au ajuns într-o stare avansată de degradare. „Malurile «lucrează» și există riscul real de afectare atât a locuințelor din zonă, cât și a drumului județean DJ 155F, o arteră rutieră importantă pentru comunitate”, a transmis instituția. Reprezentanții Prefecturii Neamț au precizat că în prezent proiectul de consolidare este în faza de achiziție a studiului de fezabilitate (SF), etapă esențială pentru stabilirea soluției tehnice și a calendarului de lucrări. Prefectul Adrian Bourceanu s-a deplasat în comuna Ceahlău, alături de conducerea Administrației Bazinale de Apă Siret – directorul general Relu Adam și directorul de investiții Cosmin Muscalu – precum și de secretarul comunei Ceahlău, Robert Savin.
13 cu ghinion pentru un șofer beat, oprit de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț în Costișa, după ce testul cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au efectuat un control de rutină care s-a încheiat cu întocmirea unui dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, „La data de 13 august a.c., în jurul orei 19:30,
.
Polițiștii din Dulcești la Școala de Vară: activități educative, autospeciale prezentate și sfaturi pentru o vacanță în siguranță „Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au participat la activitățile desfășurate în cadrul Școlii de Vară, organizate în această localitate, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Evenimentul a avut loc în curtea bisericii, unde copii din comunitate au avut ocazia să interacționeze direct cu reprezentanți ai mai
.
Nu a văzut biciclistul care semnaliza și l-a acroșat în timp ce efectua o depășire – incidentul s-a produs miercuri seară, pe strada Bogdan Dragoș din municipiul Roman. Miercuri, 13 august, în jurul orei 19:50, un bărbat de 45 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Bogdan Dragoș, când a intrat în coliziune cu un biciclist. Potrivit IPJ Neamț, șoferul se afla în depășirea biciclistului, care circula în
.
Pericol! Apă cu E-coli și coliformi, confirmarea vine de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, după ce analizele probelor recoltate din fântâni din Borca și Farcașa au indicat depășiri ale limitelor admise la parametrii microbiologici. În urma monitorizării situației din zonele afectate de inundații, Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț a informat:• La data de 12.08.2025, au fost recoltate probe de apă din 10 fântâni – 2 din comuna
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.