În ultimul articol din Crezul ortodox se spune: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Acest articol arată că întreaga viaţă a omului pe pământ este îndreptată spre învierea de obşte sau universală, a tuturor oamenilor. Iar proclamarea Învierii lui Hristos nu se săvârşeşte în lăcaşul de cult, ci în afara lui, deoarece ea priveşte pe toţi oamenii, toate persoanele şi toate popoarele de la începutul umanităţii şi până la sfârşitul veacurilor. Trei mari adevăruri despre Învierea lui Hristos luminează credinţa şi viaţa Bisericii, potrivit Sfintei Scripturi: În timpul vieţii Sale pământeşti, Domnul Iisus Hristos a înviat din morţi trei persoane: pe fiica lui Iair (Luca 8, 41‑56), pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11‑16) şi pe prietenul Său Lazăr din Betania, fratele surorilor Marta şi Maria (Ioan 11, 1‑46). Toate aceste persoane pe care Domnul Iisus le‑a înviat din morţi, după mai mulţi ani de viaţă, au murit ca toţi oamenii, cum ar spune unii: „de moarte naturală”. Însă Învierea lui Hristos nu este revenirea la viaţa pământească, biologică sau naturală, ci intrarea într‑un nou mod de existență necunoscut oamenilor până la Hristos, şi anume este trecerea Lui la viaţa cerească veşnică, în Ierusalimul ceresc „în care nu mai este lacrimă şi nici moarte” (Apocalipsa 21, 4). De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune despre Hristos Cel înviat că moartea nu mai are putere asupra Lui (cf. Romani 6, 9). De aceea, Biserica Ortodoxă mărturiseşte în noaptea de Paşti că „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu‑le”. Hristos a trecut prin moarte, dar nu a rămas în moarte, ci a biruit moartea din interiorul ei. Învierea lui Hristos ca început de viaţă nouă, de viaţă cerească veşnică, este biruinţa iubirii răstignite a lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, mărturisind adevărul Învierii lui Hristos, exclamă cu bucurie: „Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (1 Corinteni 15, 55) . După Învierea Sa din morţi, timp de patruzeci de zile, până la Înălţarea Sa la cer, Domnul Iisus Hristos Se arată când voieşte El, cui voieşte El şi cum voieşte El, ca să‑i încredințeze pe ucenici Săi că El, Iisus Cel răstignit, este Iisus Cel înviat. Potrivit Noului Testament, Domnul Hristos Cel înviat S‑a arătat de zece ori ucenicilor Săi şi altor persoane. De pildă, în dimineaţa Învierii Sale, El Se arată Femeilor Mironosiţe când se întorceau de la mormântul Lui spre Ierusalim. În seara aceleiaşi zile, El trece în chip minunat prin uşile încuiate şi Se arată ucenicilor Săi adunaţi într‑o casă, zicând: „Pace vouă!” (Ioan 20, 19, 21). Iar, în după‑amiaza aceleiaşi zile, Domnul Iisus Cel înviat călătoreşte cu ucenicii Luca şi Cleopa spre Emaus, ca un călător necunoscut Care le explică acestora locurile din Lege, Proroci şi Psalmi care vorbesc despre Mesia, dar Se face cunoscut ucenicilor Luca şi Cleopa în casa acestora, la frângerea pâinii, iar apoi Se face nevăzut. Domnul Iisus Cel înviat este atât de liber, încât nu mai poate fi reţinut nici măcar cu privirea. La Emaus, prin frângerea pâinii, Domnul Iisus Cel înviat arată ucenicilor Săi că El nu mai este pentru ei un vizavi, ci El devine interior lor prin Sfânta Euharistie. El devine viaţa vieţii lor (cf. Luca 24, 13‑35; Ioan 6, 54‑56). Înainte de a Se înălţa la cer, Domnul Iisus Cel înviat din morţi trimite pe ucenicii Săi în misiune la toate popoarele, pentru a binevesti pocăinţa şi mântuirea tuturor oamenilor care cred în El, iar apoi îi încredinţează pe ucenici că El va fi cu ei în toate zilele, zicând: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Deşi înălţat întru slavă la ceruri, Domnul Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat este, prin harul Duhului Sfânt, totdeauna prezent în Biserica Sa prin Sfânta Evanghelie, prin Sfintele Taine şi prin sfinţii Lui, care sunt purtători ai harului dăruit lor de Hristos, după cum mărturiseşte Sfântului Apostol Pavel, când zice: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). În mod deosebit, Hristos Cel răstignit şi înviat este prezent în Biserica Sa prin Sfânta Euharistie, care se dăruieşte creştinilor spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, iar prin salutul euharistic: „Hristos în mijlocul nostru! – Este şi va fi!” se mărturiseşte mai intens prezenţa lui Hristos Cel înviat în mijlocul poporului dreptcredincios şi rugător. Această prezenţă harică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat în Biserica Sa este izvor de pace sfântă, de bucurie negrăită şi preaslăvită (cf. 1 Petru 1, 8), ca pregustare a păcii şi bucuriei din Împărăţia cerurilor (cf. Romani 14, 17). Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne ajute să simţim şi noi prezenţa iubirii Sale smerite şi milostive în toată viaţa noastră. Sfintele Paşti să vă aducă tuturor, în suflet şi în case, pacea sfântă şi bucuria preaslăvită ale lui Hristos! Hristos a înviat! Adevărat a înviat! † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române