Bucătăria unui apartament din Piatra Neamţ a fost cuprinsă de flăcări, duminică, 6 iulie, din cauza unei candele. „În această după-amiază, în jurul orei 13:15 pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs în bucătăria unui apartament situat la etajul cinci într-un bloc de locuințe de pe strada Ștefan cel Mare. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț. La sosirea pompierilor incendiul, ce s-a manifestat la tâmplăria din pvc aferentă ferestrei, a fost stins de proprietarul locuinței. Forțele de intervenție au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru evacuarea fumului din încăpere. Cele două persoane ce se aflau în interiorul apartamentului nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise (candelă lăsată nesupravegheată)”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.
Salvamontiştii nemţeni s-ar putea muta într-o casă mai bună, cel puţin aşa declară şefii CJ Neamţ. Care au mers recent la Durău pentru a căuta soluții privind relocarea Serviciului Salvamont Neamț și a Administrației Parcului Național Ceahlău. Şefii CJ admit că, în prezent, cele două servicii își desfășoară activitatea în spații total nepotrivite – insuficiente ca suprafață și cu o infrastructură inadecvată pentru misiuni de o asemenea importanță. Dar până
.
Un copil în vârstă de 13 ani a fost victima unui accident produs pe 5 iulie în municipiul reşedinţă de judeţ. Copilul, care se deplasa pe o trotinetă pe pista special amenajată, a fost acroşat de un şofer neatent. „La data de 5 iulie a.c., ora 18:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul Decebal. În urma verificărilor efectuate
.
Mark Țuțu a primit șansa să debuteze în prima divizie din România. CSM Ceahlăul Piatra Neamț a acceptat că fundașul dreapta să fructifice această oportunitate şi şi-a dat acordul pentru împrumut. Component al naționalei U20 a României, Mark Țuțu a fost împrumutat pentru un sezon la UTA Arad și va face joncțiunea cu lotul pregătit de Adrian Mihalcea.
.
Sediul Direcției de Taxe și Impozite a Municipiului Piatra-Neamț va funcționa într-un nou spațiu, de luni, 7 iulie. Noul sediu va fi pe bulevardul Decebal, nr. 44, în fostul sediu al Școlii de șoferi „Kym Star” (zona „Vânătorul și Pescarul”). Programul cu publicul al direcției rămâne neschimbat, de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00, iar vineri între 08.00 și 13.30. „În ultimii 5 ani, serviciile cu publicul ale
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.