O reflecție dureroasă asupra modului în care societatea românească își tratează bătrânii
Deși ne dorim să fim o națiune europeană, realitatea este cruntă. Bătrânii noștri adesea își duc singuri povara vieții, urcând până la etajul patru fără ajutor, în timp ce îngrijim cu mândrie persoanele în vârstă din alte țări, ca pe niște regi. Pentru bătrânii noștri, uitarea și lipsa de grijă au devenit reguli tacite.
Într-o lume în care alții primesc îngrijiri cu profesionalism și resurse financiare, bătrânii români sunt lăsați singuri, cu televizorul stins și frigul în suflet. Mizeria noastră socială se transformă astfel într-un bun pe care îl exportăm, în timp ce noi cumpărăm, la suprapreț, ceea ce ne era propriu. „Avem grijă până la capăt” rămâne doar o promisiune pentru străinii pe care îi îngrijim.
Monitorulneamt.ro citează cu amărăciune situația, evidențiind cum bătrânii români devin umbre în spitale, cu flori uscate și ochi obosiți, în contrast cu atențiile oferite celor din alte țări. Este o scenă tragică, în care poporul nostru asistă la propria degradare și acceptă cu resemnare umilința unei societăți care își pierde valorile fundamentale.
Critica merge mai departe, observând că această stare de fapte este prezentă într-un spectacol colectiv al autodistrugerii, în care unii sunt spectatori ai suferinței și fac din aceasta un spectacol de divertisment. Se întreabă retoric cum o națiune care odinioară respecta și cinstea bătrânii, acum îi marginalizează și îi trimite către uitare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail