Şefii Federaţiei Române de Fotbal au fost prezenţi astăzi la Consiliul Judeţean Neamţ, alături de o delegaţie de reprezentanţi ai CSM Ceahlăul. „Vizita” vine după ce în mod repetat reprezentanţii forului judeţean au refuzat să finanţeze mai consistent clubul de fotbal, prevalându-se de legea care ar interzice acest lucru. Ca prin minune, la întâlnirea de ieri s-a constatat că legea ar permite finanţarea directă a unor iniţiative în domeniul sportiv – exact asta se spune în comunicatul CJ-ului pe această temă, pe care îl vom prezenta integral – ba, mai mult, a fost formulată şi o propunere privind o serie de parteneriate ce ar putea fi încheiate prin Grupurile de Acţiune Locală. Iar parteneriatele ce ar urma să fie iniţiate sunt, cităm din nou din comunicat, „pentru dezvoltarea cluburilor sportive locale și susținerea pregătirii copiilor și juniorilor în domeniul sportului, cu accent pe fotbal”. Dar să vedem integral ce spun cei de la CJ, care până mai ieri îl luau pe NU în braţe când venea vorba de finanţarea fotbalului, fie şi la nivel de copii şi juniori. Astăzi, la sediul Consiliului Județean Neamț, președintele Daniel Vasilică Harpa a primit vizita unei delegații oficiale formate din reprezentanți ai Federației Române de Fotbal (FRF) și ai clubului CSM Ceahlăul Piatra Neamț. Delegația a fost alcătuită din: Scopul întâlnirii a fost inițierea unor parteneriate pentru dezvoltarea cluburilor sportive locale și susținerea pregătirii copiilor și juniorilor în domeniul sportului, cu accent pe fotbal. Discuțiile au evidențiat atât nevoia de modernizare a infrastructurii sportive din județ, cât și oportunitatea reală de a oferi tinerilor un cadru organizat pentru performanță și incluziune socială. Reprezentanții FRF au subliniat că propunerea vine în contextul modificărilor legislative recente, care permit autorităților publice – precum consiliile județene și primăriile – să finanțeze direct astfel de inițiative în domeniul sportiv. Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat: „Am primit cu bucurie această vizită pentru că sportul în general – și fotbalul în special pentru mine, ca fost jucător, chiar dacă nu într-o ligă importantă – reprezintă o șansă reală pentru dezvoltarea copiilor, tinerilor și a comunităților. De asemenea, îmi doresc, la momentul actual, să menținem echipa FC Ceahlău în Liga a II-a, dar sperăm să o aducem înapoi în Liga I. Căutăm soluții concrete: deja am solicitat specialiștilor din Consiliul Județean să analizeze cum putem încheia parteneriate în acest sens. Există și o propunere bine-venită din partea consilierului meu, Daniel Vasiliu, de a încheia parteneriate prin GAL-uri, o soluție primită foarte bine de reprezentanţii FRF. S-a deschis o cale de dialog și cu siguranță, propunerile nu vor rămâne simple discuții.” Întâlnirea s-a desfășurat într-un climat de cooperare și deschidere, stabilind bazele unei colaborări durabile între administrația județeană, Federația Română de Fotbal și structurile sportive locale. La discutii au fost prezenți Vlad Grigorean, Director de Cabinet, Daniel Vasiliu, consilier al Președintelui CJ Neamț, și Carmen Tănasă, Director adjunct al Direcției de Investiții – CJ Neamț.
Cumpără abonament pentru sezonul 2025-2026 și fii parte din povestea galben-negru: clubul oferă un tricou galben imprimat cu sigla echipei și celebra capră emblematică primilor 500 de abonați pentru sezonul competițional 2025–2026. CSM Ceahlăul Piatra-Neamț a dat startul vânzării de abonamente pentru sezonul 2025-2026, disponibile începând de astăzi online, dar și fizic la stadion. Cei interesați pot accesa platforma bilete.ro pentru achiziție rapidă. Clubul anunță că primele 500 de persoane
.
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost depistat rătăcind în zona Piața Gării, în jurul orei 06 dimineața a zilei de luni, 21.07.2025, de către polițiștii locali de ordine publică aflați în patrulare în centrul municipiului Piatra Neamț. „Persoana în cauză, confuză, a declarat că a plecat de la domiciliu pentru că nu se înțelege cu părinții. În urma verificărilor efectuate atât de către polițiștii locali, cât
.
România are cea mai mică durată a vieții profesionale din UE, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În medie, un român lucrează doar 32,7 ani, în timp ce media europeană este de 37,2 ani, iar în țările nordice se atinge chiar și pragul de 43 de ani. Durata medie estimată a vieții profesionale în Uniunea Europeană a fost de 37,2 ani în 2024, arată datele Eurostat. Comparativ cu
.
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iulie. Potrivit MAE, a fost emis cod roşu de pericol în provinciile Catania, Messina, Caltanissetta şi Enna, respectiv cod portocaliu de alertă în restul provinciilor siciliene: Palermo, Siracusa, Agrigento şi Trapani. „MAE recomandă
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.