Format în bogăția duhovnicească a mănăstirilor, Părintele Cleopa a devenit peste timp omul și românul autentic, posesor al înţelepciunii nealterate oferită de starea de rugăciune. Atunci când a coborât în lume, când a devenit extrem de popular, printre ierarhi, universitari, meșteșugari, țărani etc. Părintele Cleopa dovedea tot atâta teologie cât o întreagă bibliotecă[1]. În acest articol propunem să relevăm câteva aspecte ale vieții moral-duhovnicești dusă de Arhimandritul și Sfântul Cleopa Ilie, care va rămânea un model de slujire preoțească, de monah, de rugător autentic, ceea ce constituie pentru tinerii teologi o bucurie și o șansă totodată. Atunci când spui „Părintele Cleopa” spui „rugăciune”. Ca om, era o persoană de o „autenticitate cristalină, primitivă, neprefăcută. Un Adam biblic original, care poartă în constituţia sa fizică toate componentele descrise de Geneză. Un om «după chipul lui Dumnezeu», în care raportul dintre trup şi suflet, dintre vizibilitatea materiei şi transparenţa spiritului se schimbă, în această icoană vie, trupul pământesc devine ceresc, iar duhul dumnezeiesc devine vizibil”[2]. Cine și câţi oameni l-au ascultat îşi aduc aminte cu siguranță de urarea sa, cu uşor iz popular: „Mânca-v-ar raiul!”, cu care îşi înfrumuseţa, din loc în loc, predica sau cuvântul de învăţătură. Suntem pe deplin încredinţaţi că toţi cei ce-l vedeau şi auzeau se întorceau spre casele lor mult mai întăriţi sufleteşte, încărcaţi cu putere de sus, pentru că glasul blând al Părintelui Cleopa, dar uneori și de o austeritate copleşitoare era perceput ca o „trâmbiţă a Duhului Sfânt”, în transmiterea adevărului lui Hristos. Personalitatea cuiva se evidențiază cel mai bine prin prisma copilăriei și a casei părintești. Și iată ce se știe despre el. Părintele Cleopa Ilie s-a născut în comuna Suliţa, jud. Botoşani, în anul 1912, la 10 aprilie. Părinţii săi se numeau Alexandru şi Ana Ilie, care în întrega lor viaţă au fost un model de trăire creştin ortodoxă, fiind oameni iubitori de Dumnezeu, de Biserică şi de copii. Însuși Părintele Cleopa spunea: „Aveam o cameră toată numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar şi la miezul nopţii ne sculam şi făceam rugăciuni”[3]. Duceau o viaţă exemplară de adevăraţi creştini care curgea lin ca o apă dulce de izvor, căci aşa se moştenea din moşi-strămoşi şi aşa era tradiţia creştină în partea locului. Cel mai mult însă a creionat personalitatea Părintelui Cleopa monahismul și părinții duhovnicești la umbra cărora a crescut. Azi nimeni nu contestă fapul că s-a născut în această zonă, cu rânduiala lui Dumnezeu, fiind ales de Dumnezeu de la naştere pentru a putea povăţui duhovniceşte şi a mângâia atât pe călugări, preoţi de mir, ierarhi, cât şi mulţime de credincioşi. Într-un anume fel el este continuatorul Sfântului Ioan Hozevitul de la Neamţ (1913-1960) și al Ieroschimonahului Paisie Olaru (1897-1990). Putem concluziona că el s-a dovedit a fi o personalitate și o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru întreg neamul nostru românesc. Dar mai înainte de abordarea acestui aspect se cuvine să analizăm alte câteva caracteristici ale vieții și activității sale. II.1.Comuniunea cu înaintașii. Cel dintâi care a ştiut despre el, de evoluţia (urcușul) lui duhovnicească, a fost Părintele lui duhovnicesc, Ioanichie Moroi, care l-a recomandat spre a-i fi urmaş în scaunul de egumen, spre mirarea tuturor bătrânilor din consiliul Sihăstriei[4]. Dar și el însuși îşi aducea totdeauna aminte cu multă evlavie şi respect de Părintele lui duhovnicesc, făcând apel la înţelepciunea, cuvintele şi purtarea lui: „Aşa zicea Bătrânul, Dumnezeu să-l ierte (…). Stareţul meu, bătrânul Ioanichie, Dumnezeu să-l ierte, aşa făcea (…)”.Avem de a face cu o anumită comuniune cu predecesorul, cu Părintele duhovnicesc de la care a primit îndrumări, căruia i-a urmat viaţa, căruia îi repetă obiceiurile, înţelepciunea şi discernământul. Garanţia şi sensul autenticităţii este tocmai această comuniune cu predecesorul”[5]. Acesta este un prim aspect al vieții duhovnicești autentice: comuniunea cu înaintașii. II.2. Deprinderea înţelepciunii sfinţilor. Oriunde a fost rânduit de Pronia divină să fie îndrumător de obşti, Părintele Cleopa şi-a făcut ucenici buni şi i-a rânduit să ducă mai departe purtarea de grijă a rânduielilor lui Dumnezeu. Tot ceea ce vorbea părintele Cleopa constituie învăţătura Bisericii. El nu-i atrăgea în mod intenționat pe oameni la sine şi nu se propovăduia pe sine, ci-i conducea pe oameni la Dumnezeu, învăţându-i înţelepciunea sfinţilor: „Ca duhovnic, Părintele Cleopa era un învăţător sfătuitor şi un sfătuitor teolog, dar învăţătura lui era învăţătura sfinţilor. Tot ce învăţa avea temei în Sfintele Scripturi şi Sfinţii Părinţi, nu era o opinie arbitrară, ci comuniunea de gândire ortodoxă universală, profund teologică şi profund umană. De aceea l-au ales pe el ca duhovnic ierarhi şi monahi, demnitari de stat şi oameni de rând, profesori universitari şi ţărani simpli. De aceea, în mod irezistibil, fiecare se bucura să-i fie fiu duhovnicesc”[6]. „Părintele Cleopa nu a predicat sau scris ceva absolut nou şi de la sine, ci aceleaşi lucruri ca şi alţi Sfinţi Părinţi, spre exemplu Sfântul Ioan Scărarul. Cu toate acestea, învăţătura unică a Tradiţiei a fost filtrată prin experienţa sa de viaţă. Părintele Cleopa a scris predici de mare valoare, îmbogăţite prin metafore care reflectă bogăţia sa spirituală, dar care nu trebuie înţelese ca o noutate absolută, ci ca o adâncă trăire a Tradiţiei. Această experienţă ţine de calitatea sfinţeniei”[7]. II.3. Lipsa compromisurilor în domeniul credinței. Ceea ce cerea el de la fiii săi duhovniceşti ca îndrumător al acestora era, în primul rând, ca o temelie a zidirii duhovniceşti ulterioare, dreapta credinţă. Nici un compromis nu era de închipuit în această privinţă. Dacă în viaţa morală, duhovnicii sunt îngăduitorii faţă de persoanele care greşesc, dar se pocăiesc, în ceea ce priveşte învăţătura Bisericii, aceasta trebuie să rămână curată. Pentru a-i ajuta din punct de vedere practic se observa faptul că el îi îndemna şi pe ucenici să citească pe Sfinţii Părinţi: „Măi, băiete, nu sta degeaba şi nu pierde timpul. Ia o carte în traistă oriunde te duci, cu oile sau cu vacile, sau unde te trimite, şi citeşte cuvântul lui Dumnezeu”[8]. II.4. Misiunea. Părintele Cleopa nu a fost doar el misionar, ci a avut dorinţa de a face şi din ucenicii săi – mulţi şi de diferite categorii sociale – misionari şi îndrumători, atât prin cunoştinţe din Scripturi, cu care să poată răspunde sectanţilor, cât, mai ales, prin modul lor de vieţuire: „Prin felul cum îi primea pe oameni, cum se ruga pentru ei şi cum îi sfătuia, Părintele Cleopa a făcut din fiecare fiu duhovnicesc, monah sau mirean, un misionar ortodox fără zgomot, fără ambiţii de a cuceri lumea aceasta, ci un luptător mai harnic pentru mântuire” (IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei)[9]. Tot Prea Fericitul Părinte Daniel sublinia: „Părintele Cleopa nu era doar duhovnic, ci şi un mare misionar statornic prin predica vie, plină de citate din Sfânta Scriptură şi din scrierile sfinţilor; prin zelul său de apărare a dreptei credinţe în faţa rătăcirilor sectare”. El a săvârşit această misiune în spaţiul cultural românesc, dovedindu-se un continuator fidel al Sfinţilor Părinţi, un ostenitor neobosit în a arăta permanenta actualitate a cuvântului scripturistic, aşa cum este el cunoscut şi mărturisit de către Biserică. II.5. Atitudine duhovnicească în toate. Purtarea părintelui Cleopa arăta cum şi Părintele duhovnicesc trebuie să nu uite principiile uceniciei duhovniceşti ci să le practice în continuare. Nu de puţine ori, chiar şi când bea apă, el cerea binecuvântare de la ucenicul său de chilie sau de la un frate, pentru a-i învăţa taina ascultării şi a smeritei cugetări[10]. Ascultarea este esenţială în viaţa duhovnicească, dar părintele ţinea totdeauna să precizeze legătura ei cu rugăciunea: „Ascultarea fără rugăciune este argăţie, iar cel ce face ascultare cu rugăciune, liturghie săvârşeşte”[11]. Monahilor care se plângeau că nu se pot ruga datorită ascultărilor prea grele, el le spunea: „trupul este Marta, iar sufletul este Maria! Marta se osteneşte pentru cele pământeşti, iar Maria, care închipuieşte sufletul, stă la picioarele Domnului şi se roagă (…) Datori suntem să împăcăm pe Marta cu Maria, adică întâi să ne rugăm şi apoi să facem ascultare, cu rugăciunea în minte şi în inimă”[12]. Ucenicului său de chilie care era ocupat peste zi şi nu reuşea să-şi împlinească pravila, îi zicea: „Fă ascultare, scrie scrisori, vorbeşte la oameni şi zi ‚Doamne Iisuse …’ căci ‚Folosul fratelui este roada ta’, zic Sfinţii Părinţi”[13]. II.6. Slujitor de excepție. Părintele Cleopa pomenea mii de nume, ale tuturor ucenicilor săi şi chiar a credincioşilor ajunși ocazional la el. Urmându-l pe Sfântul Antonie cel Mare, părintele Cleopa le atrăgea atenţia ucenicilor că rugăciunea părintelui este ineficientă dacă ucenicul nu este atent el însuşi la viaţa sa duhovnicească. Unui frate care i-a cerut să se roage pentru el i-a răspuns, ştiindu-i cu siguranţă starea sufletească: „Da! Frăţia ta mănâncă şi dormi până te saturi, şi eu am să mă rog pentru tine!”[14]. Şi atunci când un ucenic ştie de fapt ce are de făcut, dar este delăsător, nici la cererea unui cuvânt de folos părintele Cleopa nu-i răspundea, ci îi zicea: „Fă ce ştii şi te mântuieşti”, iar ucenicul, cercetându-se pe sine, şi-a dat seama că ceea ce-i lipsea lui nu era cunoştinţa, ci trăirea duhovnicească[15]. II.7. Orator foarte bun. Mulți contemporani de-ai noștri recunosc darul cuvântului cu care l-a împodobit Dumnezeu pe părintele Cleopa. El îndruma din Sfinţii Părinţi ai Bisericii într-un mod foarte familiar, care te făceau să-l simţi, şi să te simţi, contemporan cu fiecare dintre cei citaţi. El transpunea cuvintele părinţilor în limbajul moldoveanului din ţinutul Neamţului: „Părintele Cleopa este o compoziţie de teologie şi ţărănie. Are cunoaştere filocalică vastă, aplicată la viaţă (…) Are darul zicerii frumoase. Dramatizează povestea. Intimizează faptul biblic. Îmbracă pesonajele biblice în catrinţă şi iţari, ca lumea să le simtă rude şi consăteni. Părintele are duh de scriitor moldav. Scenariile biblice sunt aduse aici, în pridvor, actualizate. Dumnezeu i se adresează lui Adam cu strigarea: ‚Mă, Adame, măăăăă!’. Evocarea are farmec şi mai ales viaţă şi culoare”[16]. Cu toată avalanşa de cuvinte pe care le rostea, părintele Cleopa era conştient de valoarea îndemnului care devine lucrător numai dacă porneşte din inima celui care-l cunoaşte din lucrare, şi nu doar teoretic: „Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete. Iar cel care vorbeşte din experienţa sa, seamănă cu un izvor de apă vie”[17]. În predicile sale, în repetate rânduri mărturisea cu smerenie faptul că este pus în situaţia de a învăţa şi îndruma pe alţii fără să se fi făcut el mai întâi ceea ce învăţa, dar motiva totuşi că şi aşa poate se vor folosi unii dintre cei care citesc sau ascultă: „Chiar dacă eu, leneşul şi neiscusitul întru toate cele bune, nici cu vârful degetului nu m-am atins prin lucrare, de această mare bunătate a dreptei socoteli, totuşi m-am gândit că uneori şi un orb poate fi de folos, atunci când va ţine în mâna sa aprinsă o lumânare pentru cei ce văd”[18]. Prin tot ceea ce a făcut și este, Părintele Cleopa cel Sfânt a impulsionat în mod evident atât viaţa monahală cât şi pe cea a mirenilor, arătând lumii întregi specificul românesc. Ca și Sfântul Stăniloae, de exemplu, el a redescoperit rădăcinile spiritualității monahale răsăritene și a dobândit recunoaștere în întrega lume. După o viață sfântă de nevoință și slujire a lui Dumnezeu și a oamenilor, Cuviosul Cleopa, cunoscându-și mai dinainte vremea adormirii sale, s-a mutat la veșnicele locașuri ale lui Dumnezeu în anul 1998, în ziua a doua a lunii decembrie. Dobândind mare har de la Dumnezeu, Sfântul Cuvios Cleopa ajută neîncetat nenumărați oameni din toată lumea. Mormântul și chilia sa au devenit loc de pelerinaj neîntrerupt, unde mulți din cei care îi cer mijlocirea, prin rugăciune cu credință și smerenie, află vindecare de boli sufletești și trupești. “Pe-ai Moldovei luceferi și pe stâlpii smereniei, care pe pământ cu credință într-un gând nevoitu-s-au, pe marele Cleopa cel smerit, pe gura tunătoare-a lui Hristos, și pe Paisie duhovnicul cel preablând cu râvnă să-i cinstim, zicând: Slavă Celui ce v-a slăvit pe voi, slavă Celui ce v-a întărit, slavă Celui ce minunați v-a arătat și rugători pentru noi.” Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin. Preot Nicău Nicolae [1] Arhimandrit Bartolomeu Anania, Prefaţă la Arhim. Cleopa Ilie, Călăuză credinţa ortodoxă …, p.5. [2] Pr. Prof. Ion Bria, O lecţie de sfinţenie din Moldova – Părintele Cleopa, în „Vestitorul Ortodoxiei”, anul XI (1999), nr. 221-222, p. 7-8. [3] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Viaţa Părintelui Cleopa, Trinitas, Iaşi, 1999, p. 9 [4] Antonie Plămădeală, Tradiţie şi liberatate în spiritualitatea ortodoxă, 1995, p.181-185. [5] Ibidem, p. 33. [6] IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Părintele Cleopa se mută astăzi de la chilie la cimitir, în „Vestitorul Ortodoxiei”, II (1999), nr.216-217, p. 11. [7] Reverend Profesor Nicholas Stebbing Ph.D., Părintele Cleopa văzut prin ochii unui anglican …, p.14 [8] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Viaţa părintelui Cleopa …, p.194 [9] IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Părintele Cleopa se mută astăzi …, p. 11. [10] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Viaţa părintelui Cleopa…, p. 181. [11] Ibidem, p.191. [12] Ibidem, p.193. [13] Ibidem, p.195. [14] Ibidem, p.185 [15] Ibidem, p.187. [16] Vasile Andru, Mistici din Carpaţi şi alţi oameni slăviţi din istoria mântuirii, Editura Pontos, Chişinău, 2000, p. 206-207. [17] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Viaţa părintelui Cleopa …, p. 191. [18] Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre înviere …, p. 21.