Un accident rutier la intrare în Traian, comuna Săbăoani, a avut loc în această dimineață, pe drumul național E85 – DN2. Un tir și un autoturism în care se aflau câte două persoane s-au ciocnit violent, iar trei victime au fost transportate la spital. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Neamț, accidentul a fost anunțat prin 112 la ora 09:41 și s-a produs pe DN2 – E85, la intrarea în satul Traian, din comuna Săbăoani. În impact au fost implicate un autotren și un autoturism, fiecare cu câte două persoane la bord. „La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul Roman, SAJ și IPJ”, se arată în comunicatul ISU. La sosirea echipajelor de salvatori, toate cele patru persoane implicate în accident erau autoevacuate din vehicule. Trei dintre acestea – un bărbat în vârstă de 37 de ani și două femei de 31 și 19 ani – au avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajele SAJ și SMURD le-au acordat primul ajutor, ulterior acestea fiind transportate la Centrul de Primiri Urgențe Roman. Pompierii au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, deconectând bornele autoturismelor. De asemenea, au curățat carosabilul de resturile rezultate în urma impactului.
Nemţeanul Ciprian Şerban, ministru al Transporturilor, a făcut recent o serie de precizări privind „soarta” autostrăzilor aflate în construcţie. Aceste precizări, făcute într-un interviu acordat Radio România Actualităţi, sunt cu atât mai importante cu cât unele voci au afirmat că nu vor mai fi fonduri pentru continuarea lucrărilor şi proiectele riscă să fie practic abandonate înainte de finalizare. „Ca imagine de ansamblu, vă pot spune că proiectele merg bine în
.
Daniel Mahu Moisii, manager sportiv al CSM Ceahlăul Piatra Neamț, a declarat recent că în opinia sa formaţia pietreană are şanse să ajungă în play-off în acest sezon, chiar dacă parcusul este unul dificil. „Sunt om de fotbal, sunt un om obişnuit să facă performanţă, şi la nivel de copii şi juniori şi la nivel de seniori. Normal că ne dorim intrarea în play-off. Consider, având în vedere transferurile făcute
.
Începând de luni, 21 iulie 2025, primăriile și consiliile județene din România pot obține gratuit, prin platforma MyEterra, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral. Măsura vizează imobilele pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire sau certificate de urbanism. Această facilitate face parte dintr-un amplu proces de digitalizare și debirocratizare a administrației publice, derulat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI),
.
Ministrul Mediului pune gând rău hainelor second-hand, anunțând luni că intenționează să modifice legislația referitoare la aceste produse, pe motiv că multe ajung la groapa de gunoi sau pe câmpuri, poluând grav mediul. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a declarat într-o conferință de presă susținută luni că România va analiza modificarea legislației privind produsele second-hand care intră în țară. Oficialul trage un semnal de alarmă asupra impactului negativ pe care aceste
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.