Românii pot verifica vechimea în muncă și contribuțiile la pensie online
Inapoi
Românii pot verifica vechimea în muncă și contribuțiile la pensie online
Nationale

Românii pot verifica vechimea în muncă și contribuțiile la pensie online

Postat cu 16 ore în urmă

Update cu 16 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Românii pot verifica vechimea în muncă și contribuțiile la pensie online

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) oferă posibilitatea românilor de a-și verifica vechimea în muncă și contribuțiile la pensia de stat fără să mai depindă de adeverințe de la angajatori sau de drumuri la ghișee. Asigurații pot solicita o adeverință privind stagiul de cotizare sau își pot crea un cont online personal pentru acces rapid la aceste informații.

„Începând cu luna aprilie 2001, toate stagiile de cotizare sunt gestionate și centralizate într-un sistem informatic administrat de Casa Națională de Pensii,” a declarat Cristiana Dumitrescu, director executiv al Casei de Pensii a Municipiului București. Astfel, persoanele nu mai trebuie să depună adeverințe de la foști angajatori pentru drepturile de pensie aferente acestei perioade.

Adeverințele de la angajatori sunt necesare doar pentru perioadele anterioare anului 2001, dacă veniturile nu sunt consemnate în carnetul de muncă sau dacă există venituri suplimentare neînregistrate oficial. După 2001, toate datele sunt transmise electronic și disponibile în sistemul Casei de Pensii, potrivit declarațiilor oferite pentru digi24.ro.

Orice persoană poate solicita o adeverință de stagiu de cotizare de la casa teritorială de pensii unde are domiciliul prezentând o cerere și o copie a actului de identitate. De asemenea, informațiile pot fi accesate online, iar crearea unui cont de utilizator pe site-ul CNPP le permite românilor să verifice în orice moment vechimea în muncă și contribuțiile înregistrate, menționează sursa.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe