Un bărbat care a încredinţat maşina unei persoane aflate sub influenţa alcoolului va răspunde în faţa legii alături de şofer. “La data de 24 iunie a.c., ora 14:25, în timp ce polițiștii desfășurau activități de patrulare în localitatea Păstrăveni, au observat în trafic un autoturism, care se afla la intersecția cu strada Unirii, întâmpina dificultăți de manevrare, efectuând mersul înapoi, după care spre înainte, motiv pentru care s-a procedat la oprirea regulamentară a acestuia. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 49 de ani, din Păstrăveni, ce emana holeră alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pasager, pe scaunul din dreapta se afla un bărbat de 49 de ani, proprietarul autoturismului, care i-ar fi încredințat autoturismul pentru a efectua manevre, deoarece acesta se defectase. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a alor substanțe și încredințarea unui vehicul unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.
Un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliţie a avut loc pe 25 iunie în localitatea Căciuleşti. Conform oamenilor legii, autospeciala era în misiune şi a fost acroşată de un alt autoturism. În maşina oamenilor legii erau două persoane cercetate pentru tâlhărie, care au fost transportate la spital. “La data de 25 iunie a.c. o autospecială aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a fost implicată într-un
.
Primăria sare la gâtul Apa Serv, aceasta ar fi întrebarea ce s-ar putea naşte după şedinţa de joi, 26 iunie. Şi aceasta pentru că unul dintre proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi vizează acordarea unui mandat de vot reprezentantului municipalităţii pietrene în AGA Aqua Neamţ. Mandatul este pentru vot împotriva majorării tarifelor la apă/canal. Până aici nimic deosebit. Au mai fost astfel de mandate, de vot împotrivă, şi
.
Proiectul noii pieţe din Mărăţei e în faza de avizare, anunţă primarul municipiului Piatra Neamţ, Adrian Niţă. Acesta promite că operaţiunile de demolare a vechii construcţii vor începe cel târziu în această toamnă. Noul proiect prevede, pe lângă spaţiile “clasice”, şi o cafenea. “După ani de nepăsare, piața Mărăței se apropie de finalul unui ciclu. A sosit timpul să trecem la următorul nivel și o reconstruim de la zero, transformănd-o
.
Două accidente rutiere în trei ore au fost înregistrate marţi, 24 iunie, pe şoselele din Neamţ. Primul eveniment nedorit a avut loc la ora 16.44, pe DN 15, în localitatea Dumbrava Roşie şi s-a soldat cu transportarea la spital a unui tânăr. “La data de 24 iunie a.c., in jurul orei 16:44, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ au fost sesizaţi telefonic despre faptul că, pe DN 15, localitatea Dumbrava
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.