Un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliţie a avut loc pe 25 iunie în localitatea Căciuleşti. Conform oamenilor legii, autospeciala era în misiune şi a fost acroşată de un alt autoturism. În maşina oamenilor legii erau două persoane cercetate pentru tâlhărie, care au fost transportate la spital. “La data de 25 iunie a.c. o autospecială aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a fost implicată într-un eveniment rutier, în localitatea Căciulești. În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, aceasta se afla în misiune și se deplasa pe DN15, în localitatea Căciulești, fiind acroșată de un alt autoturism, care nu ar fi respectat regimul de deplasare prioritar. Două persoane, aflate în autospecială au fost rănite, fiind preluate de un echipaj medial și transportate la spital”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ. Prima intervenţie, la locul accidentului, a fost efectuată de un echipaj SMURD “În jurul orei 18:40, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în satul Căciulești din comuna Girov. La locul indicat au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, SAJ și IPJ. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane. În urma impactului unul dintre autoturisme (autospecială IPJ) s-a răsturnat, două persoane rămânând încarcerate. Până la sosirea forțelor de intervenție patru persoane s-au autoevacuat. Niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat îngrijiri medicale. Un echipaj SMURD aflat în trecere a oprit la locul evenimentului și a acționat pentru scoaterea uneia dintre victime. Ulterior victima, un bărbat de 18 ani, a fost predată unui echipaj de la SAJ. Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au acționat și pentru descarcerarea celei de a doua victime. Bărbatul în vârstă de 45 de ani, conștient si cooperant, a fost preluat de echipajul SMURD TIM. Ambele victime au fost transportate la UPU Piatra-Neamț”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.
Primăria sare la gâtul Apa Serv, aceasta ar fi întrebarea ce s-ar putea naşte după şedinţa de joi, 26 iunie. Şi aceasta pentru că unul dintre proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi vizează acordarea unui mandat de vot reprezentantului municipalităţii pietrene în AGA Aqua Neamţ. Mandatul este pentru vot împotriva majorării tarifelor la apă/canal. Până aici nimic deosebit. Au mai fost astfel de mandate, de vot împotrivă, şi
.
Proiectul noii pieţe din Mărăţei e în faza de avizare, anunţă primarul municipiului Piatra Neamţ, Adrian Niţă. Acesta promite că operaţiunile de demolare a vechii construcţii vor începe cel târziu în această toamnă. Noul proiect prevede, pe lângă spaţiile “clasice”, şi o cafenea. “După ani de nepăsare, piața Mărăței se apropie de finalul unui ciclu. A sosit timpul să trecem la următorul nivel și o reconstruim de la zero, transformănd-o
.
Două accidente rutiere în trei ore au fost înregistrate marţi, 24 iunie, pe şoselele din Neamţ. Primul eveniment nedorit a avut loc la ora 16.44, pe DN 15, în localitatea Dumbrava Roşie şi s-a soldat cu transportarea la spital a unui tânăr. “La data de 24 iunie a.c., in jurul orei 16:44, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ au fost sesizaţi telefonic despre faptul că, pe DN 15, localitatea Dumbrava
.
Un bărbat care a încredinţat maşina unei persoane aflate sub influenţa alcoolului va răspunde în faţa legii alături de şofer. “La data de 24 iunie a.c., ora 14:25, în timp ce polițiștii desfășurau activități de patrulare în localitatea Păstrăveni, au observat în trafic un autoturism, care se afla la intersecția cu strada Unirii, întâmpina dificultăți de manevrare, efectuând mersul înapoi, după care spre înainte, motiv pentru care s-a procedat la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.