Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Roman, a fost reţinut de poliţişti după ce a făcut un scandal monstru la locuinţa concubinei fratelui său. Femeia a fost lovită în mod repetat, inclusiv în faţa celor trei copii. „La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, prin SNUAU 112, de o femeie de 36 de ani, din Roman, despre faptul că a fost lovită de fratele concubinului său, un tânăr în vârstă de 19 ani. În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 24 iulie a.c., în jurul orei 22:20, în timp ce persoana vătămată se afla la domiciliul din municipiul Roman, împreună cu cei trei copii minori, având ușa închisă și neasigurată, tânărul de 19 ani, aflat în stare de ebrietate, ar fi intrat în locuință, aplicându-i femeii mai multe lovituri, fiind scos din imobil de aceasta. În continuare tânărul în cauză ar fi lovit cu piciorul peretele despărțitor dintre locuința persoanei vătămate și holul blocului, distrugându-l. Ulterior femeia ar fi părăsit imobilul, fiind prinsă de tânăr și fiindu-i aplicate mai multe lovituri, după care acesta ar fi fugit într-o direcție necunoscută, fiind ulterior depistat de polițiști. Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, pe numele tânărului este emis de către Judecătoria Roman un ordin de protecție, acesta neavând voie să se apropie la o distanță mai mică de 5 metri de persoana vătămată, de cei trei copii minori ai acesteia și de locuința din municipiul Roman. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, lovire sau alte violente, violare de domiciliu și distrugere. La data de 25 iulie a.c., față de persoana bănuită de comiterea faptei a fost dispusă măsura reținerii, astăzi aceasta urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.
Absolut toate jocurile de noroc sunt la mâna hazardului și implică asumarea unor riscuri pentru a obține anumite câștiguri financiare. Scopul lor este unul recreativ pentru majoritatea persoanelor care le practică. Totuși, un procent extrem de mic de gambleri joacă exclusiv cu scopul de a obține profit. În această categorie se află jucătorii profesioniști, care investesc foarte mulți bani și foarte mult timp pentru pregătire și competiții. Popularitatea jocurilor de
.
Două accidente rutiere produse pe 25 iulie s-au soldat cu trei victime. Primul a avut loc la ora 15.40 în localitatea Ceahlău. „În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din județul Iași conducea un autoturism pe DJ155F, în localitatea Ceahlău, ar fi pătruns în intersecția cu strada Durăului intrând în coliziune cu un autoturism, condus de
.
Taxa controversată este plătită de milioane de români în 2025 fără să știe, fiind inclusă automat în prețuri, mai ales în sezonul concediilor. Ea face parte din politicile Uniunii Europene pentru combaterea emisiilor de dioxid de carbon. Taxa de carbon este una dintre cele mai criticate măsuri fiscale adoptate la nivelul Uniunii Europene. Aceasta vizează emisiile de CO2 generate de sectoare industriale mari consumatoare de energie, cum ar fi producția
.
Femeile nu se îngrașă dacă mănâncă cu toate cele cinci simțuri – este concluzia unui expert francez în sănătate, care susține că stilul alimentar conștient și savurat este cheia siluetei echilibrate, nu dietele sau număratul caloriilor. Franțuzoaicele sunt renumite pentru silueta lor elegantă și pentru faptul că se bucură de mâncare fără vinovăție. Pâine, brânză, vin, ciocolată – toate fac parte din alimentația zilnică, și totuși, cazurile de obezitate sunt
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.