România post-1989: de la revoluție la dosare și legitimitate politică

În anii 1980–1990, Europa de Est a cunoscut momente care anticipau prăbușirea comunismului: Solidaritatea din Polonia, glasnostul și perestroika lui Gorbaciov, căderea Zidului Berlinului și Revoluția de catifea din Cehoslovacia. În România, disidența a rămas redusă, iar vocile opoziției au fost marginale până la schimbările din deceniul următor.

La alegerile din 20 mai 1990, 14,8 milioane de alegători s-au prezentat la urne, iar Ion Iliescu a obținut 86,2% din voturi. FSN a fost votat de 64% dintre alegători. O parte din populație a ales pentru „stabilitate” și „liniște”, în timp ce foști membri PCR s-au regăsit în rândul susținătorilor.

Dosarul Revoluției, deschis între 1990 și 1991, a fost redeschis în 2016 de procurorul militar Cătălin Ranco Pițu. Până în 2022 a lucrat la rechizitoriul, iar în 2025 Ion Iliescu a decedat, lăsând dosarul fără obiect în privința sa. În cadrul dosarului au fost implicați 275 de oameni: 25 de generali, 114 ofițeri, 13 subofițeri, 36 militari și 87 civili.

Potrivit monitorulneamt.ro, analiza publică arată că după 22 decembrie Armata a trecut printr-o perioadă de tensiune internă, cu discuții despre teroriști și influențe politice în zilele imediat următoare. Conform publicației, dosarul a fost marcat de dispute procedurale, iar opinia publică cere adevărul despre Revoluție.