Unii analişti, care se pretind cu ştaif, se întreabă ipocrit, de ce Trump îl consideră frecventabil pe Putin? Există mai multe explicaţii plauzibile, care ar risipi ceața interogaţiilor ipocrite, cu care ne aburesc analiştii respectivi. În primul rând, între politicile externe ale Rusiei şi cele ale SUA există similitudini izbitoare, specifice sistemelor imperiale. Există similitudini în ce privește invaziile şi numărul victimelor rezultate. Într-un astfel de caz se potriveşte zicala „corb la corb nu-şi scoate ochii”. În al doilea rând, find convinşi că omenirea intră în zodia multipolarității, Trump îşi caută de pe acum companionii de dialog, cu care să împartă sferele de influenţă. Încă din 2016, Trump recunoaşte că hegemonismul american este pe cale să apună şi că pe firmamentul mondial se ridică steaua multipolarismului. În acest context, SUA renunţă la rolul de jandarm al lumii şi de propăvăduitor al democraţiei americane. Trump a declarat că SUA nu va mai iniţia și susține conflicte militare, ci doar conflicte comerciale. Se vede de la o poştă că în această ipostază SUA sunt hotărâte să bată Uniunea Europeană, în încercarea acesteia de a cuceri Rusia, fie doar măcar economic. Fiind mai pragamatic, Trump a ales Rusia ca interlocutor, trecând peste resentimente, atras de resursele inepuizabile ale acesteia, pe care China nu i le poate oferi. Putin, la fel de interesat, oferă Americii lui Trump accesul la piaţa comercială şi de capital a Rusiei. A promis accesul oamenilor de afaceri americani la resursele din Rusia şi la cele de dincolo de Cercul Polar, ceea ce pentru Trump este mult mai tentant, decât continuarea sprijinului Ucrainei. De altfel, SUA nu mai vede oportună extinderea NATO în Ucraina. Deşi Trump se mai încruntă uneori la excesele Rusiei în Ucraina, o face doar pentru poză. În altă ordine de idei, Trump este mult prea tentat să-şi etaleze în panoplia trofeelor sale şi „Premiul Nobel pentru pace”, caz în care acesta contează mai mult pe cooperarea lui Putin, decât pe ostilitatea acestuia. La rândul său, Putin are suficiente motive să coopereze cu SUA, solicitare pe care a tot făcut-o după 2014, dar a fost refuzat categoric de războinicul Biden. Nu este mai puţin adevărat faptul că Trump speră că apropiindu-se de Rusia va reuşi să şubrezească suficient legăturile acesteia cu China şi mai nou, cu India. O triadă „China-Rusia-India”, fără fisuri, este o nucă mult prea tare pentru colosul SUA. După întâlnirea lui Trump cu Putin în Alaska, la Anchorage, cei care au fost capabili să tragă nişte concluzii s-au împărţit în trei tabere. O tabără este convinsă că Putin, vrea să se oprească pe Nipru, dar vrea ca în Ucraina rămasă să se instaleze un guvern marionetă, care să asigure o zonă neutră între Rusia şi Occident. O astfel de dorinţă a lui Putin nici măcar nu este originală. Multe alte puteri, în frunte cu SUA, au navigat permanent în aceeaşi direcţie, lucru dovedit cu prisosinţă de către istoria recentă. Dar acestor „alte puteri” li se iartă, pentru că nu sunt Rusia. Altă tabără consideră că Rusia nu se va opri decât la Atlantic. Aceştia sunt propăvăitorii unei noi „curse a înarmărilor”, care nu se poate realiza decât rupând de la gura populaţiilor respective. Ca și în pandemie, în această „cursă a înarmărilor”, Ursula își arogă gestionarea banilor. Ultima tabără, cea cu neuronii în echilibru, vede în evenimentul din Alaska instalarea normalităţii prin dialogul dintre marile puteri. Singura soluţie de a oferi omenirii o pace durabilă şi sigură, este cale deschisă de dispariţia unipolarismului şi instalarea multipolarismului. Bineînţeles că la masa rotundă a multipolarismului, marile puteri îşi adjudecă partea leului, în ce priveşte sferele de influenţa rezultate în urma „marii împărțiri”. Nu întâmplător se vorbeşte despre Anchorage ca despre o nouă Ialtă. România nu va fi invitată niciodată la masa marilor puteri, nu va fi invitată nici online şi va trebui să se mulţumească cu firmiturile, după deviza „pace şi prosperitate contra firmiturii”. Câte puteri se vor aşeza la masă, tot atâtea umbrele de protecţie vor fi deschise. Este momentul să decidem că România trebuie să renunţe la tembelismul falimentar al politicilor promovate de useriști ca Țoiu şi Moșteanu, dar să-şi negocieze locul sub una din umbrelele deschise. Pe vremea lui Ceauşescu, umbrela României era China, dar astăzi, datorită politicilor neghioabe, marca „progresistă”, am pierdut şi acest loc, fiind pe cale de a pierde şi locul de sub umbrela „parteneriatului cu SUA”. Oare mai există vreun naiv care crede că ne-a rămas vreo şansă să ne alegem în mod suveran o umbrelă protectoare? Va trebui să mai avem răbdare până vom afla „ce e scris şi pentru noi”. Numai înţelepciunea şi diplomaţia ne mai pot salva, dar tocmai aici înregistrăm un deficit mai mare decât deficitul bugetar. Deficitul de înţelepciune şi diplomaţie nu poate fi suplinit cu pupincurism la adresa Bruxelles-ului. Un Bruxelles căruia nu i se proiectează a avea loc la masa puterilor lumii, fiind cu un picior în groapă. Zilele acestea vom asista la o nouă moţiune de cenzură la adresa Ursulei von der Leyen, lansată de aripa franceză „Le Pen” din Parlamentul UE, cu şanse mai mari de reuşită, decât moțiunea românească. Deşi ultima tabără, cea a multipolarismului, pare să susţină o utopie, aceasta este singura soluţie care poate ţine omenirea departe de cel de Al Treilea Război Mondial, care va fi şi ultimul. Există destui adversari ai multipolarismului, care urăsc din rărunchi orice strângere de mână a cuiva ca Putin, chiar şi trasul în poză alături de acesta. Este firesc să nu uităm de victimele şi prăpădul produs de invazia Rusiei în Ucraina, dar lucrurile trebuie a se oprească aici, cu orice preţ. În acest timp, lideri mondiali, cu milioane de victime la activ, precum Bush, Obama, Biden și Netanyahu, îşi savurează în linişte pensia. În presa mainstream din România, orice tangenţă cu multipolarismul este hulită, în timp ce alţii bagă băţul prin gardul UE, pentru ca statele componente să se înarmeze, sub bagheta feldmareșalei Ursula. Noi, românii, suntem împinşi din spate să achizitonam armament de război, cu termene de finalizare după 2030 şi cu plata anticipată, precum tancuri şi avioane, pe care să le primim tocmai în momentul în care acestea sunt depăşite de pe acum de eficiența dronelor. Când vom primi tancurile şi avioanele, acestea vor fi numai bune să devină exponate de muzeu. O poză făcută la Summitul de la Shanghai, care a avut loc cu două zile înainte de Marea Paradă de la Beijing, a făcut înconjurul lumii, stârnind puternice frisoane în Occident. Poza este a celor trei lideri, ai Chinei, Indiei şi Rusiei, respectiv Xi, Modi şi Putin, puteri care însumează 3,3 miliarde de locuitori. Triada „China-India-Rusia”, nu este altceva decât rezultatul politicilor dezastruoase de izolare a Rusiei, promovate de SUA. SUA au reuşit proiectul secolului, acela de a înghesui într-o singură poză, până la îmbrăţişare, pe liderii celor trei mari puteri. La Shanghai, liderul chinez Xi a lansat proiectul pentru o nouă ordine globală privind economia şi securitatea. În acest proiect, liderul Xi, pledează pentru „o multipolarizare echitabilă şi ordonată şi pentru o globalizare economică incluzivă!” După episodul din Alaska, care a şocat elita autoproclamată de la Bruxelles, liderii acestei elite au făcut dovada totalei lor neputințe şi a lipsei de viziune, când s-au adunat la reşedinţa lui Trump de la Casa Albă. Aceşti lideri, în frunte cu Macron şi Merz, au aşteptat cuminţi pe scaunele înşirate lângă peretele unui vestibul îngust, pentru a fi invitaţi în Biroul Oval de către Trump. Pentru ca umilinţa să fie completă, Trump a părăsit convorbirile pentru 40 de minute, pentru a sta de vorbă la telefon cu Putin. Prezența acestor lideri la Casa Albă avea ca scop salvarea lui Zelensky în faţa lui Trump, dar n-au reușit decât să se compromită. În prezent, poza cu cei trei lideri, Xi, Modi şi Putin, circulă în întreaga lume, reorientând poziţiile multor lideri faţă de evoluția de la unipolarism la multipolarism. Duminică 8 septembrie s-a urmărit ca românii să uite, fie şi pentru moment, de şocul măsurilor de austeritate ale Guvernului Bolojan. S-a transmis prin mijloacele media în funcţiune un comunicat de presă al DIICOT, în legătură cu o altă problemă, care a fost considerată că este suficient de şocantă ca să-și atingă scopul. În acest comunicat de presă, DIICOT ne anunţă că un cetăţean al Republicii Moldova, care beneficiază şi de cetăţenia română, pe numele său Alexandru Bălan, a fost arestat pe aeroportul din Timişoara, bănuit fiind de spionaj. Despre Alexandru Bălan, DIICOT ne-a spus că este bănuit că ar fi intrat în legătură cu agenţi ai serviciului secret al Republicii Belarus, cărora le-a vândut informaţii secrete privitor la securitatea României. Se presupune că de la servicile din Belarus, informaţiile ar fi ajuns la KGB-ul din Rusia. Intervenţia în forţă a DIICOT, în această speţă, a fost motivată prin aceea că informațiile secrete vândute de Alexandru Bălan priveau România şi ca urmare, acesta se face vinovat de suspiciunea de înaltă trădare de ţară. Alexandru Bălan a fost arestat pe aeroportul din Timişoara, la coborârea acestuia din avionul care venea de la Chişinău. Acesta venise la Timişoara la invitaţia Universităţii de Vest, pentru a participa la o dezbatere pe tema „Parcursul pro-european al Republicii Moldova”. Alexandru Bălan este astăzi general în rezervă şi a fost ditrector adjunct al SIS din Republica Moldova (omologul SRI din România) în perioada 2016-2019, după care s-a pensionat. Acesta este notoriu pentru postările sale de pe pagina de Facebook, în care a criticat, atât expansiunea rusă în Ucraina, cât şi conducerea SIS din Moldova. Acum, Alexandru Bălan este cercetat de DIICOT Bucureşti, pentru spionaj în favoarea unei puteri străine şi divulgarea unor secrete ale României către Rusia, via Belarus. Se apreciază că secretele divulgate sunt de natură „să pună în pericol securitatea naţională a României.” Ceea ce şochează nu este atât acuza că ar fi pus în pericol securitatea naţională a României, cât mai ales faptul că secrete vitale ale României au ajuns la Alexandru Bălan, pentru a fi tranzacţionate. În cazul în care suspiciunile s-ar confirma, întrebarea care nu poate fi ignorată, este cum au ajuns astfel de informaţii în posesia lui Alexandru Bălan. În firescul lucrurilor, nu poate fi ignorată ipoteza că au existat intermediari între SRI şi Alexandru Bălan, care i-au pus la dispoziţie secretele respective. Cu alte cuvinte, sistemul de siguranţă al serviciilor noastre secrete este făcut șvaițer, facilitând astfel scurgerea de informaţii, pe care le poate cumpăra oricine, nu numai Moscova. Instanţa a hotărât ca Alexandru Bălan să rămână 30 de zile în arest preventiv. Se discută pe reţele de socializare că Alexandru Bălan ar figura şi pe lista neagră a Maiei Sandu. Pe 28 septembrie vor avea loc alegerile parlamentare în Republica Moldova şi vom urmări cu interes cum va derula cazul Alexandru Bălan în România, funcţie de rezultatul acestor alegeri. Ioan Bivolaru