Înapoi la știri

Un bărbat și-a pierdut viața într-o pădure din Neamț. Ce au descoperit polițiștii

15 Sep 2025
1 minut min
Maria Simionescu
Un bărbat în vârstă de 67 de ani și-a pierdut viața într-o pădure din Neamț, în timp ce se afla la cules de ciuperci împreună cu o femeie de 72 de ani. „La data de 14 septembrie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 72 de ani, din Bicaz, cu privire la faptul că, în pădurea din apropierea stadionului Bicaz se află o persoană inconștientă”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț. Echipa de cercetare s-a deplasat imediat la fața locului și a identificat un bărbat de 67 de ani, din Bicaz. „În timp ce se afla cu femeia de 72 de ani la cules de ciuperci, în pădurea din cartierul Măreni, acesta s-ar fi dezechilibrat, a alunecat și a căzut rostogolindu-se pe sol spre albia râului Bistrița”, au precizat polițiștii. La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Bicaz, care a declarat decesul bărbatului.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Cadourile olfactive: cheia pentru o alegere memorabilă

Într-o lume plină de opțiuni, alegerea cadourilor pentru femei poate părea o provocare. Specialiștii subliniază că diferența între cadouri uitate și cele care devin parte din rutina zilnică constă în înțelegerea și atenția celui care oferă.

Actualitate

Festivalul de Minihandbal “Mircea Fleșeriu” va avea loc în 2026

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț va organiza ediția din 2026 a festivalului de Minihandbal “Mircea Fleșeriu”, destinat copiilor practicanți de handbal din clasa a IV-a și mai mici. Conform monitorulneamt.ro, acest eveniment se va desfășura pe 13 și 14 iunie 2026, pe terenul cu gazon sintetic de la Stadionul Municipal “Ceahlăul” din Piatra Neamț.

Actualitate

Dispozitivele antialcool pentru mașini generează controverse majore online

Dispozitivele electronice antialcool care pot bloca pornirea autoturismelor au provocat dezbateri intense în rândul cetățenilor. Potrivit monitorulneamt.ro, controversa a fost stârnită de informațiile referitoare la introducerea obligativității preinstalării acestor dispozitive pe vehiculele noi din Spania.

Acasa Recente Radio Județe