FACIAS cere corpul de control la Spitalul Sinaia după decesul unei paciente
Inapoi

FACIAS cere corpul de control la Spitalul Sinaia după decesul unei paciente

Postat pe 27 Oct 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

FACIAS cere corpul de control la Spitalul Sinaia după decesul unei paciente

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului solicită Ministerului Sănătăţii trimiterea urgentă a Corpului de Control la Spitalul Orăşenesc Sinaia. Cererea vine după ce o femeie de 34 de ani a murit din cauza septicemiei şi a unei afectări hepatice severe, la trei săptămâni după operaţia la vezica biliară.

Femeia a fost internată pe 24 septembrie 2025 pentru colecistectomie și externată după 16 zile, însă cu dureri persistente și o sondă de drenaj montată. După două zile, a fost transferată în stare critică la Spitalul Fundeni, unde a fost operată și ținută în viață până la deces, duminică după-amiază.

Spitalul Sinaia a început o anchetă internă și a menţionat că „intervenţia şi evoluţia postoperatorie a pacientei până la externare a fost una favorabilă, lentă, dar fără complicaţii semnificative”. Totodată, conducerea a subliniat că diagnostice suplimentare au fost declarate ulterior, la Spitalul Fundeni, conform declarațiilor oferite digi24.ro în legătură cu cazul.

Fundaţia FACIAS cere identificarea persoanelor responsabile şi aplicarea sancţiunilor legale, subliniind că „acest caz confirmă necesitatea reformării urgente a mecanismului de soluţionare a cazurilor de malpraxis medical”. Datele arată că în judeţul Prahova, unde se află spitalul, au fost depuse 30 de plângeri de malpraxis între 2020-2024, majoritatea clasate fără rezultat.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe