Neanderthalilor le-au folosit gloopul antic ca medicament antibacterian, sugerează un studiu
Relativii oamenilor moderni ar fi creat și folosit o substanță lipicioasă atât ca lipici, cât și pentru a-și trata rănile, anticipând medicina modernă cu până la 200.000 de ani, sugerează un nou studiu. Rezultatele sunt prezentate conform sciencealert.com.
👉 Utilizarea masticului de mesteacăn de către neanderthalieni
Cercetătorii știu că neanderthalienii au folosit mastic de mesteacăn, o substanță vâscoasă derivată din scoarța de mesteacăn, pentru a lipi vârfurile arcurilor pe mâner în cadrul unei procese cunoscut sub numele de „hafting”. Această substanță a fost găsită în întreaga Europă și a servit mai multor scopuri, inclusiv ca unele dintre cele mai vechi sealante de apă din istorie. „Pe lângă aceste descoperiri, există și dovezi tot mai mari ale practicilor medicinale și utilizării plantelor de către neanderthalieni, motiv pentru care am fost interesați de utilizarea masticului de mesteacăn în acest context”, explică Tjaark Siemssen, un arheolog de la Universitatea din Köln și Universitatea din Oxford și autorul principal al studiului.
👉 Reconstruirea și testarea masticului de mesteacăn
Așadar, în studiul recent, cercetătorii de la Universitatea din Köln, Universitatea din Oxford și Universitatea din Liège au recreat acest mastic de mesteacăn utilizând ingredientele și procesele care ar fi putut fi folosite de neanderthalieni. Apoi, cercetătorii de la Universitatea Cape Breton din Nova Scotia, Canada, au efectuat teste biologice pentru a confirma proprietățile medicinale ale masticului. „Aceasta este exact ceea ce am dovedit. Substanța pe care neanderthalienii au creat-o acum 200.000 de ani o considerăm, de asemenea, că posibile proprietăți antibacteriene”, spune Matthias Bierenstiel, profesor de chimie la Universitatea Cape Breton și coautor al studiului.
Pentru a recrea acest lipici-medicină profund istoric, cercetătorii au colectat scoarță de la două tipuri de arbori de mesteacăn (morți) bine documentați în timpul Pleistocenului târziu, în jur de 129.000 până la 11.700 de ani în urmă. Apoi au folosit trei metode de extracție a masticului pentru a transforma scoarța într-un compus lipicios și întins. Prima metodă implică încălzirea scoarței de mesteacăn într-o conservă. Această tehnică este inspirată de națiunea Mi'kmaq, poporul indigen din Nova Scotia, care de generații folosește masticul de mesteacăn ca piatră de temelie a farmacopeei lor tradiționale.
👉 Metodele neanderthaliene de obținere a masticului
Celelalte două tehnici au recreat ceea ce neanderthalienii ar fi putut face. Într-o metodă, cercetătorii au ars scoarța de mesteacăn într-o fântână subterană sigilată, obținând o distilare uscată care are loc în absența oxigenului. În cea de-a doua metodă specifică perioadei, cercetătorii au ars scoarța de mesteacăn lângă o suprafață dură, o piatră, și apoi au răzuit masticul care s-a condensat pe suprafața pietrei. Probe de mastic obținute prin aceste metode diferite au arătat activități antibacteriene variate, dar pozitive împotriva Staphylococcus aureus, o bacterie asociată cu infecțiile rănilor. Cu toate acestea, poate că nu este surprinzător, masticul nu a fost la fel de eficient ca antibioticul comun Gentamicin. În plus, masticul nu a avut efect asupra infamei bacterii Escherichia coli, care se găsește comun în intestinul inferior.
Descoperirile sugerează că populațiile antice au folosit masticul de mesteacăn pentru a trata specific rănile sau condițiile pielii expuse riscului de infecție. Așadar, cum și-au descoperit strămoșii noștri aceste secrete? Ușor, deoarece cercetătorii afirmă că masticul de mesteacăn ajunge peste tot ori de câte ori cineva încearcă să facă ceva cu el. Plus, un pic de mastic poate acoperi mult: doar 0,2 g poate acoperi 100 cm² de piele. Este important ca acest savoir-faire antic să ajute la combaterea infecțiilor rezistente la antibiotice și dobândite în spital, deoarece este eficient împotriva S. aureus. Alarming, acest patogen este capabil să devină rezistent la fiecare clasă de antibiotic utilizată în prezent și provoacă aproximativ 500.000 de internări în spital în Statele Unite în fiecare an.
„Descoperirile noastre arată că ar putea fi demn de examinat antibioticele targetate din contexte etnografice - sau, așa cum este cazul aici, din contexte preistorice - în profunzime”, conchide Siemssen. La fel ca alte aspecte ale istoriei, sănătatea poate fi ciclică, așa că atunci când noile intervenții devin ineficiente, poate fi util să ne inspirăm din opțiuni (incredibil de) mai vechi.
