Ziua de 24 iunie 2025 aduce în calendarul românesc o interesantă suprapunere de sărbători: pe de o parte, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai vechi și importante sărbători creștine; pe de altă parte, Sânzienele – o sărbătoare populară păgână, plină de mister, dansuri magice și flori fermecate. Cu timpul, Sânzienele au ajuns să umbrească, în conștiința populară, semnificația religioasă a acestei zile. Pe 24 iunie , Biserica Ortodoxă și cea Catolică sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, singurul sfânt – în afară de Maica Domnului – al cărui moment al nașterii este marcat liturgic. Ioan este considerat înaintemergătorul lui Hristos și cel care a pregătit poporul pentru venirea Mântuitorului. Sărbătoarea are rădăcini profunde în Evanghelii și în cultul creștin universal. Totuși, deși sărbătoarea are o încărcătură spirituală aparte, în cultura populară românească, ziua aceasta este adesea asociată mai degrabă cu magia, natura și dansurile zânelor. În tradiția populară românească, Sânzienele sunt zâne ale câmpului și aerului, ființe feminine supranaturale, frumoase și blânde, dar cu o forță teribilă atunci când sunt nesocotite. Se spune că ele plutesc prin văzduh, dansează în cercuri și binecuvântează sau blestemă, în funcție de cum sunt respectate de oameni. Numele vine, probabil, din asocierea cu sărbătoarea romană a zeiței Diana (Sanctae Dianae) sau cu cuvântul latin Sancta Dies (zi sfântă), dar semnificația populară s-a conturat clar: Sânzienele sunt un simbol al verii, fertilității, dragostei și echilibrului dintre om și natură. Fenomenul nu este unul planificat sau voit, ci un rezultat al felului în care spiritualitatea populară s-a contopit cu religia oficială. În zonele rurale, tradițiile legate de Sânziene – culesul florilor galbene, împletirea coronițelor, dansurile ritualice, invocările pentru noroc și sănătate – au devenit centrul atenției. Deși slujbele religioase sunt ținute în biserici, majoritatea oamenilor vorbesc mai mult despre zâne, descântece, flori cu puteri magice și despre „Noaptea de Sânziene”, decât despre Ioan Botezătorul. Acest „eclipsaj” simbolic reflectă o dinamică mai largă a culturii românești: fuziunea între creștinism și credințele arhaice, unde magia nu e opusă religiei, ci coexistă cu ea, adesea dominând imaginarul colectiv. În zorii zilei, fetele și femeile pornesc pe câmp să culeagă florile galbene de sânziene – considerate sacre și înzestrate cu puteri magice. Se crede că doar în această zi, plantele își dezvăluie adevărata forță tămăduitoare. Aceste flori sunt apoi folosite în: coronițe purtate în păr, pentru atragerea dragostei și norocului; buchețele atârnate la icoane, ferestre sau uși, pentru protecție; preparate din plante, infuzii și leacuri tradiționale, considerate a avea efecte de vindecare. Unul dintre cele mai răspândite obiceiuri este împodobirea cu coronițe: Fetele nemăritate își împletesc coronițe pe care le pun sub pernă, cu speranța că își vor visa ursitul. În unele sate, fetele aruncă coronițele pe acoperișul casei. Dacă rămâne prinsă pe coamă, fata se va mărita curând; dacă alunecă, trebuie să mai aștepte. În gospodării, se agață câte o coroniță pe fiecare colț al casei sau al grajdului, pentru a alunga duhurile rele și a aduce belșug. În credințele populare, noaptea de dinaintea zilei de Sânziene este una magică. Se spune că în miez de noapte „se crapă cerul” și se deschid porțile dintre lumi, iar zânele dansează în cercuri prin păduri și poieni. Cine le vede dansând riscă să înnebunească sau să rămână mut, dar cine le respectă poate fi binecuvântat cu daruri. Se evită ieșirea din casă noaptea, iar bătrânii spun că se aud „cântece nepământene” în locuri neumblate. Cercul magic lăsat de zâne arde iarba și nu mai crește nimic acolo – în unele locuri, aceste cercuri se văd și azi, iar oamenii le ocolesc. Dacă plouă pe 24 iunie, Sânzienele sunt supărate, iar recolta va fi slabă. Dacă e soare, toate dorințele puse dimineața, în tăcere, vor prinde contur. Fetele care privesc în fântână în dimineața Sânzienelor pot avea viziuni cu cel sortit. Se spune că în această zi se „leagă cununiile” – dacă un cuplu nu se logodește până la Sânziene, va mai trece un an fără nuntă. În anumite regiuni, în special în Bărăgan, Transilvania și zone din Moldova, se aprind focuri rituale în ajunul Sânzienelor, un obicei cu rol purificator și protector: Se aprind focuri la marginea satului, în livezi sau la hotarul câmpurilor pentru a alunga spiritele rele și grindina. În jurul focurilor, tinerii se adună și dansează, uneori sărind peste flăcări, un gest simbolic de curățare a sufletului. Se spune că cei care sar peste foc vor fi sănătoși tot anul, iar dacă un cuplu sare împreună, dragostea lor va fi binecuvântată de zâne. În unele sate, se făcea și fumigație cu tămâie și plante sfințite (sânziene, pelin, busuioc), pentru protejarea caselor și animalelor. Sânzienele sunt legate și de ciclurile naturii. Oamenii considerau că, dacă nu respectă această zi: holdele se vor usca, animalele se vor îmbolnăvi, femeile vor deveni sterile. Pentru a împăca zânele, se făceau ofrande simbolice (pâine, lapte, flori) lăsate la răscruci sau în poieni.