O criză a fraternității între România și Moldova: reflecții despre dezamăgire și ură
O criză a fraternității între România și Moldova: reflecții despre dezamăgire și ură
Există o durere adâncă care nu se exprimă prin cuvinte, ci prin rușine și dezamăgire, resimțită de cel care, ani la rând, a ajutat un frate vitreg de peste Prut, crezând că sângele contează mai presus de orice. Ajutorul oferit – bani, alimente, sprijin moral – a fost primit însă uneori cu răutate și dispreț.
Deși România și Moldova sunt legate prin istorie, limbă și dragoste, legătura s-a slăbit, iar resentimentele și invidia au înlocuit prietenia sinceră. În unele cazuri, fratele ajutat s-a ridicat și a râs batjocoritor de cel care l-a sprijinit, găsind bucurie în suferința sa – o dovadă dureroasă a lipsei de omenie și respect.
Poate că unii au confundat prea mult mila cu dragostea și ajutorul cu fraternitatea, iar când dependența a dispărut, a apărut ura. După cum notează monitorulneamt.ro, „frăția nu se măsoară în ajutoare, ci în tăcerea demnă a celui care nu se bucură de căderea altuia”, iar lipsa rușinii face imposibilă iubirea autentică între popoare.
În fond, nu toți moldovenii manifestă astfel de sentimente, dar cei care răspund cu dispreț la binele primit reflectă un conflict interior și o rivalitate între frați despărțiți nu doar geografic, ci și sufletește. Această stare de fapt invită la o reconsiderare onestă a raportului dintre ajutor, respect și adevărata fraternitate.
